Wim Bosman: Anul 2015 aduce presiuni mai mari pe tarife
Introducerea accizei la motorină și benzină anul trecut a afectat profitabilitatea companiilor de transport și logistică de pe piața locală, în condițiile în care acestea nu și-au recuperat nici după aproape un an de la introducerea sa jumătate din valoarea acesteia, după cum a fost stabilit cu Guvernul.
Foto: Ziarul Financiar

„Recuperarea accizei la motorină s-a dovedit a fi un proces foarte laborios și nici acum nu am recuperat banii. Mai mult, faptul că politicienii au anunțat că poate fi recuperată ne-a afectat negocierile cu clienții care nu au mai acceptat majorări de preț, iar noi nici nu am recuperat banii și nici nu am acoperit pierderea. Ar fi bine măcar să vedem acești bani investiți în infrastructură, dar din păcate nu vedem nimic“, a spus Emil Ion, managing director al companiei de transport și logistică Wim Bosman România.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan