Wizz Air încheie un parteneriat cu Romaero pentru deschiderea primului centru de mentenanță de pe plan local a operatorului ungar. Wizz Air va avea 43 de aeronave în bazele local până la finalul anului
Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, anunță încheierea unui parteneriat cu Romaero, compania controlată de stat, pentru deschiderea unui centru de mentenanță dedicat exclusiv întreținerii aeronavelor Wizz Air, amplasat în incinta unității Romaero, lângă Aeroportul…
Foto: Ziarul Financiar
Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, anunță încheierea unui parteneriat cu Romaero, compania controlată de stat, pentru deschiderea unui centru de mentenanță dedicat exclusiv întreținerii aeronavelor Wizz Air, amplasat în incinta unității Romaero, lângă Aeroportul Internațional Băneasa.
Serviciile din cadrul Centrului de Mentenanță Băneasa vor începe din luna octombrie a acestui an. Prin acest parteneriat, Wizz Air susține că va fi îmbunătățită eficiența operațională și va extinde portofoliul soluțiilor de mentenanță în regiune, ceea ce ar putea duce la minimizarea timpilor de inactivitate.
„Deschiderea primului nostru centru de mentenanță dedicat din România reprezintă un pas strategic important pentru Wizz Air. După inaugurarea bazei noastre de la Aeroportul Băneasa în luna aprilie și anunțul alocării celei de-a doua aeronave, venit chiar săptămâna trecută, ne bucurăm să aducem încă o noutate importantă pe plan local. Aceasta reflectă angajamentul nostru profund față de piața românească și ne consolidează capacitățile operaționale în regiune. Cu cea mai mare flotă din rețeaua noastră deja prezentă aici, această investiție asigură o mai bună eficiență, fiabilitate și un mai bun sprijin pentru creșterea noastră continuă, aliniată inițiativei de transformare «Customer First Compass» în valoare de 14 miliarde de euro. Suntem, de asemenea, mândri să contribuim și mai mult la crearea de locuri de muncă locale, înalt calificate, într-o componentă esențială a lanțului de aprovizionare aviatic, și să susținem dezvoltarea pe termen lung a aviației românești”, spune Mauro Peneda, directorul general al Wizz Air Malta.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan