Zdenek Romanek, CEO al Raiffeisen Bank România: Toate segmentele de creditare vor avea un ritm de creștere bun pentru restul anului. Vedem planurile pe care clienții corporate le-au tot amânat, iar acum încep să le pregătească. Ne așteptăm la o creștere m
Finalul anului 2024 va aduce un ritm de creștere bun al creditării, crede Zdenek Romanek, președinte și CEO al Raiffeisen Bank România, el amintind că până acum majoritatea planurilor de finanțare, atât din zona corporate, cât și retail au fost amânate, iar în a doua parte a anului este așteptată o creștere mai mare a creditării.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Pe parcursul anului 2023, Raiffeisen Bank România a majorat creditarea totală cu doar 3% până la un sold de circa 41 mld. lei
♦ „Noi, ca Raiffeisen Group credem în piața din România. Aceasta reprezintă o piață principală pentru Raiffeisen Group. Strategia primară este de a avea o creștere organică puternică pe piață. În același timp, dacă va exista ceva interesant, suntem proactivi scanând piața pentru a vedea dacă ar putea fi o potrivire pentru noi“, susține Zdenek Romanek, șeful Raiffeisen Bank România.
Finalul anului 2024 va aduce un ritm de creștere bun al creditării, crede Zdenek Romanek, președinte și CEO al Raiffeisen Bank România, el amintind că până acum majoritatea planurilor de finanțare, atât din zona corporate, cât și retail au fost amânate, iar în a doua parte a anului este așteptată o creștere mai mare a creditării.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca