Zece șantiere de 800 mil. euro, înghețate de câțiva ani în București
Câteva zeci de investitori imobiliari au fost prinși pe picior greșit de criza din piața imobiliară începută în urmă cu circa patru ani, valoarea investițiilor blocate fiind estimată la circa 800 mil. euro doar pentru cele mai mari zece proiecte din București începute și stopate ulterior.
Foto: Ziarul Financiar
Câteva zeci de investitori imobiliari au fost prinși pe picior greșit de criza din piața imobiliară începută în urmă cu circa patru ani, valoarea investițiilor blocate fiind estimată la circa 800 mil. euro doar pentru cele mai mari zece proiecte din București începute și stopate ulterior. Cel mai important proiect din București la care s-a lucrat în ultimii ani, dar a fost blocat de situația din piața imobiliară, este ansamblul Dâmbovița Center, ce va fi realizat pe platforma din spatele Casei Radio (foto 1).
În spatele magazinului de mobilier kika din Militari, familia Chang a anunțat din 2008 că va dezvolta un al doilea centru comercial de tip outlet în București (după proiectul Fashion House situat în apropiere), dar Mega Designer Outlet, cum trebuia să fie numit proiectul, a fost abandonat la stadiul de structură metalică de mai mulți ani. În materie de clădiri de birouri, cel mai avansat proiect blocat este clădirea Anchor Plaza Metropol (2) de pe b-dul Timișoara.
Cinci dintre cele mai mari ansambluri rezidențiale cu lucrările stopate de mai mulți ani în București sunt Planorama, Primăvara Lujerului, Laguna Residence, Cortina Residence și proiectul (3) început de George Becali în Pipera. Cele cinci proiecte însumează circa 2.800 de locuințe abandonate la diverse stadii de execuție.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan