ZF 15 minute cu un antreprenor. Ovidiu Șandor, dezvoltatorul proiectului imobiliar ISHO din Timișoara: Ar fi grozav dacă oamenii care vin cu experiență din Vest și abordare constructivă cu privire la muncă s-ar integra în circuitul economic al ț
Forța de muncă specializată reprezentată de românii care au lucrat în Vest și care acum s-au întors în țară, pe fondul pandemiei de COVID-19 ar reprezenta un plus pentru economie, mai ales dacă acești angajați ar implementa și aici ce au învățat acolo.
Foto: Ziarul Financiar
Forța de muncă specializată reprezentată de românii care au lucrat în Vest și care acum s-au întors în țară, pe fondul pandemiei de COVID-19 ar reprezenta un plus pentru economie, mai ales dacă acești angajați ar implementa și aici ce au învățat acolo.
„Sper ca cei care s-au întors să dorească să se integreze în economia țării, deși cred că va urma o perioadă dificilă pentru oamenii din anumite domenii puternic afectate, cum e HoReCa. În construcții avem șansa să putem continua multe proiecte, iar statul ar trebui să încerce să demareze mult promisele investiții în infrastructură, spitale. Ar fi grozav ca oamenii care vin cu experiență din Vest și abordare constructivă cu privire la muncă și calitate, s-ar integra în circuitul economic al țării, ar fi un plus pentru noi toți și ne-am bucura să-i vedem activi pe șantierele noastre“, a spus Ovidiu Șandor, antreprenor care prin Mulberry Development dezvoltă proiectul imobiliar ISHO, o investiție de peste 100 mil. euro în Timișoara. El a subliniat că Executivul trebuie să găsească domeniile care pot fi reactivate rapid, să nu dea afară oameni, să se dezvolte și să preia forța de muncă disponibilă în perioada următoare.
Înainte de criza determinată de pandemia de COVID-19, Ovidiu Șandor începuse căutările pentru un nou teren pentru un viitor proiect imobiliar, iar în premieră erau în vizor și orașe mai mici din vestul țării, nu doar Timișoara și Cluj. În noul context, investiția a fost amânată. Achiziția viza demararea ulterioară a unui proiect, în contextul în care antreprenorul și-a vândut anul trecut participația de 50% la birourile The Office din Cluj, într-o tranzacție în care Dedeman a cumpărat proiectul de la Ovidiu Șandor și NEPI-Rockcastle. „Acum cu toții suntem preocupați de situația actuală. Pe termen mediu vom căuta să setăm noi proiecte. Este greu să îmi imaginez că vom face vreo achiziție în perioada imediat următoare. Prețul va depinde de cât de repede își va reveni economia. Putem spune că urmează o perioadă atractivă din punctul de vedere al achizițiilor“, a spus Ovidiu Șandor.
Citește și
1 min
Cristina Roșca