ZF 23 de ani. Ambiții de extindere. Daniel Pițurlea, fondatorul și președintele firmei de construcții Concelex: Suntem aici să construim pentru România
Daniel Pițurlea, fondatorul și președintele firmei de construcții Concelex din București, cu afaceri de 74 mil. euro în 2020: „Prezența noastră peste granițe a implicat două proiecte de portofoliu, dar care, deși aflate pe plan extern, au purtat amprenta românească…
Foto: Ziarul Financiar
Daniel Pițurlea, fondatorul și președintele firmei de construcții Concelex din București, cu afaceri de 74 mil. euro în 2020:
„Prezența noastră peste granițe a implicat două proiecte de portofoliu, dar care, deși aflate pe plan extern, au purtat amprenta românească prin prisma beneficiarului lucrării. Am început în 2017 și în 2018 lucrările la Catedrala Ortodoxă de la München (Germania), respectiv cea de-a treia biserică ortodoxă din Viena (Austria), două proiecte în care am fost prezenți de la prima piatră de temelie. Așezământul Ortodox din München este un proiect amplu ce găzduiește biserică, mănăstire, centru social și episcopie. Centrul bisericesc va intra în circuitul turistic al orașului, în timp ce lucrarea de la Viena a fost inspirată după modelul bisericii de la mănăstirea Voroneț. Activitatea din Germania s-a extins în acea perioadă și cu o serie de lucrări cu specific rezidențial.
Au fost însă două proiecte punctuale pe plan extern. Ne dorim ca, în perioada următoare, să fim prezenți aici și să construim România. Sunt nenumărate proiecte de dezvoltare – de la infrastructură, la energie, la lucrări în domeniul medical sau educațional -, iar necesarul de forță de muncă, dar și de expertiză în construcții este unul extrem de ridicat.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc