zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

ZF Agropower. Adio pepeni! Jumătate din consum se acoperă din import. „Pepenele a devenit un produs scump. Producția și prețul nu mai țin pasul cu costurile, iar în momentul în care depinzi de piața de desfacere, este dificil să cultivi“

Producția de pepeni din acest an ar putea fi de sub 200.000 de tone, cu toate că doar în ultimii cinci ani s-a redus de trei ori, conform statisti­cilor naționale.

de Vali Pencu , Colaborator 31.07.2023 · 18:55 2 min de citit

♦ Anul trecut, România a cultivat 9.500 ha cu pepeni, față de peste 20.000 ha, mai mult decât dublu, în urmă cu patru sau cinci ani. Astfel, producția a scăzut de peste trei ori, de la aproape 600.000 de tone la nici 200.000 de tone ♦ Pe de altă parte, consumul s-a menținut constant, la 370.000 de tone la nivel de țară, ceea ce arată că anul trecut România a avut un deficit de 190.000 de tone, mai mare decât producția în sine ♦ Producătorii indică costul ridicat de producție ca motiv principal pentru declin.

Producția de pepeni din acest an ar putea fi de sub 200.000 de tone, cu toate că doar în ultimii cinci ani s-a redus de trei ori, conform statisti­cilor naționale. Această situație are loc în contextul în care post-pandemie costul producției de pepeni a crescut, dar nu și prețul. Apoi, schimbările climatice, caracterizate prin veri mai secetoase, au influențat negativ producția și autoritățile nu au intervenit să sprijine în vreun fel cultivatorii din acest sector, a fost una dintre concluziile ediției din 31 iulie a emisiunii ZF Agropower, un proiect al ZF susținut de Banca Transilvania.

„Este o scădere a producției de pepeni peste tot în țară, precum și în Europa. Pepenele a devenit un produs scump. Producția și prețul nu mai țin pasul cu costurile, iar în momentul în care depinzi de piața de desfacere și nu o ai, este dificil“, spune Mihai George, președintele unui grup de producători adunați sub umbrela Pepeni de Slobozia Nouă, care cultivă peste 100 de hectare cu pepeni în județul Ialomița. El spune că în ultimii ani costurile de producție au tot crescut ca urmare a scumpirii inputurilor agricole și au speriat producătorii, iar clima s-a schimbat și producția la hectar s-a redus, oamenilor fiindu-le mai greu să-și acopere costurile. În 2022, România a cultivat 9.500 de hectare cu pepeni, față de peste 20.000 de hectare, mai mult decât dublu, în urmă cu patru sau cinci ani. Astfel, producția a scăzut de peste trei ori, de la aproape 600.000 de tone la nici 200.000 de tone, în 2022, arată datele INS.

Citește și