zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

ZF AGROPOWER. Adrian Elecfi, fondator al Carmangeriei Vlade din Alba: Cea mai mare provocare este să reziști și să crești în fața hipermarketurilor

Un producător mic dacă nu se axează pe produse de calitate nu are șanse pe piață, crede Adrian Elecfi, fondator al Carmangeriei Vlade, care are o fabrică de procesare în județul Alba și trei magazine. „La fel ca în București,…

de Robert Manea , Editor Web 27.12.2024 · 16:21 2 min de citit
ZF AGROPOWER. Adrian Elecfi, fondator al Carmangeriei Vlade din Alba: Cea mai mare provocare este să reziști și să crești în fața hipermarketurilor

Foto: Ziarul Financiar

Un producător mic dacă nu se axează pe produse de calitate nu are șanse pe piață, crede Adrian Elecfi, fondator al Carmangeriei Vlade, care are o fabrică de procesare în județul Alba și trei magazine.

„La fel ca în București, cea mai mare provocare în Alba Iulia este să reziști și să crești în fața hipermarketurilor, să-ți menții cota de piață și eventual, dacă poți să evoluezi.  Concurență este din punct de vedere al prețului”, a spus antreprenorul în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susținut de Banca Transilvania și Penny. El spune că afacerea pe care o conduce are creștere an de an, atât de punct de vedere valoric, cât și cantitativ. Compania Adrian Comservice, care deține brandul Carmangeria Vlade, a avut în 2023 o cifră de afaceri de circa 8,6 milioane de lei, conform datelor de la Ministerul de Finanțe. Compania are trei magazine în Alba-Iulia, dar colaborează și cu o rețea din Hunedoara.

„Clienții pun preț pe calitatea produselor și atunci preferă să plătească mai mult, altfel nu am rezista pe piață, n-am avea șanse în fața hipermarket-urilor în general, dar și în fața marilor procesatorilor. În Alba avem câțiva coloși la nivel național”, a punctat antreprenorul. El a înființat compania în 1996, însă spune că a crescut în ultimii șapte ani după ce a deschis o fabrică de preparate din carne.

Citește și