ZF Agropower. Cooperativa agricolă Hogs Farm Land din Botoșani a inițiat în 2018 construcția unei ferme de porci de 3 mil. euro, iar acum merge spre 4 mil. euro din cauza scumpirii materialelor de construcții
Cooperativa agricolă Hogs Farm Land, formată din cinci acționari persoane fizice și doi acționari persoane juridice, a pornit în 2018 construcția unei ferme de reproducție a porcinelor (scroafe – matcă), a cărei valoare era de 3 milioane de euro, iar acum merge spre 4 mil. euro din cauza scumpirii materialelor de construcții, potrivit reprezentanților companiei.

„În acte, inițial am avut o investiție de 3 milioane de euro, din care grantul AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – n.red.) a fost de 2 milioane de euro. Proiectul a început în 2018 și era gândit pentru prețurile de atunci, dar acum prețurile materialelor de construcții au crescut. Cofinanțarea din fonduri europene era de 70%, dar în condițiile actuale ne-am dori să ajungem la nivelul de 50%-50% ca investiție. Am schimbat mult din proiectul tehnic și am venit cu noi soluții, dar toate s-au dus foarte mult în sus, inclusiv diferența de curs de euro. Avem ca termen de finalizare a proiectului anul 2023 și atunci o să știm foarte bine unde ne vom situa ca valoare a investiției“ a spus Daniel Toma Grădinaru, manager al cooperativei agricole Hogs Farm Land.
Antreprenorul are experiență în agricultură din 2009 și a terminat Medicină Veterinară, de când a înființat compania Dandi Cereal Invest, prin care cultivă și vinde cereale de circa 4 milioane de lei (circa 800.000 euro). Astfel, el menționează că și-a dorit să treacă la o nouă etapă și să investească în zootehnie, dar prima dorință a sa a fost să facă o fermă de bovine de lapte sau de carne. Însă, a văzut un studiu făcut de AFIR în care se arăta ca există un deficit de 70% de purcei în piață am și a ajuns să investească într-o fermă de suine.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan