ZF Agropower. Ioana Stan a început în acest an să facă homemade paste colorate din făină de năut, alac sau leguminoase cu suc de sfeclă ori de afine și urmează să deschidă un punct de lucru în Cluj-Napoca
Ioana Stan, o tânără din Cluj-Napoca, a abordat altfel pastele. Ea a început să experimenteze producția lor în acest an prin combinarea diverselor tipuri de făină cu sucuri naturale și pudre, cu gândul la o alimentație mai sănătoasă, pentru că…
Foto: Ziarul Financiar
Ioana Stan, o tânără din Cluj-Napoca, a abordat altfel pastele. Ea a început să experimenteze producția lor în acest an prin combinarea diverselor tipuri de făină cu sucuri naturale și pudre, cu gândul la o alimentație mai sănătoasă, pentru că pentru fiul ei, în vârstă de 9 ani, „adoră pastele”. Astfel, folosește făină integrală, făină de năut, alac sau leguminoase precum năut, linte sau mazăre, care sunt bogate în proteine și fier, de care au fost atrași și alți părinți, în căutarea unei alternative la pastele tradiționale pentru copiii lor, iar cererea și încrederea clienților au determinat-o pe antreprenoarea care abia a pornit la drum să deschidă un punct de lucru în Cluj-Napoca.
„Pastele sunt apreciate de copii, în special de al meu, de 9 ani, care le adoră. Pentru a nu consuma doar calori, am început să fac paste din făină integrală, făină de năut, de alac, de leguminoase (năut, linte, mazăre), care conțin proteine și fier. Nu folosesc ou, pastele sunt vegane și concentrate în nutrienți, pentru că prefer să folosesc suc de sfeclă sau de afine pentru culoare”, a povestit Ioana Stan, fondatoarea Păstuțe colorate, în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susținut de Banca Transilvania.
De la o zi la alta, ea a diversificat oferta și chiar a realizat produse personalizate, în funcție de cerințele clienților. Spre exemplu, a făcut paste cu hrișcă și făină de quinoa, paste din făină de fasole, paste din făină de secară sau cu pudră de broccoli. „Nu-mi ajunge timpul să fac mai multe sortimente, dar cred că de la anul mă voi extinde și voi mai angaja o persoană pentru a ma dezvolta. Momentan sunt singură, eu preiau comezile, eu le pregătesc, eu le trimit, dar am control și mă bucură feedback-ul clienților”, a explicat ea.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan