ZF Agropower. Valentin Șoneriu, Carmolimp: Anul 2026 a început greu, cu o scădere dramatică în retail. „Avem cifre mai mici în comparație cu anul trecut pe anumite segmente și cu peste 30%.“
Anul 2026 a început dificil pentru mediul de afaceri, cu o scădere de consum, iar efectele s-au resimțit și în activitatea companiei Carmolimp din Brașov, procesator de carne care deține și un abator de mari dimensiuni pentru sacrificarea ovinelor, dar se ocupă și de producția de mâncare gata preparată.
Foto: Ziarul Financiar

Astfel, jucătorul din sectorul agroalimentar spune că e complicat de făcut investiții în următoarea perioadă.
„Anul 2026 a început greu, cu o scădere dramatică în retail. Nu ne-a ocolit nici pe noi căderea aceasta de consum. Avem cifre mai mici în comparație cu anul trecut, raportat la aceeași perioadă, pe anumite segmente și cu peste 30%“, a spus Valentin Șoneriu, director general al Carmolimp, prezent la emisiunea ZF Agropower.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan