ZF Cele mai dinamice companii din România. Cele mai grele momente aduc cele mai bune oportunități pentru investiții. Adaptabilitatea este cheia traversării crizelor. „Uitați-vă în jur, România poate fi hub pentru toate piețele din zonă“. „Când ai resursel
Perioadele dificile, în special cele marcate de crize, aduc totuși cele mai multe oportunități pentru businessurile locale, astfel încât acestea să reușească să își dezvolte afacerile.
Foto: Ziarul Financiar
♦ „Vedem ca pe o oportunitate această perioadă, vedem companii care-și deschid hub-uri la noi.“ ♦ „Războiul din Ucraina se va termina într-o zi și putem capitaliza imaginea bună pe care ne-am creat-o, putem ajuta în reconstrucție.“ ♦ „Suntem foarte bine poziționați ca țară, avem deschidere la Marea Neagră, suntem foarte aproape de vest.“ ♦ „Productivitatea unei companii trebuie să crească pentru a-și putea să permită crească salariile.“
Perioadele dificile, în special cele marcate de crize, aduc totuși cele mai multe oportunități pentru businessurile locale, astfel încât acestea să reușească să își dezvolte afacerile. Totodată, perioadele de criză pot fi traversate cu ușurință dacă mediul privat românesc reușește să se adapteze noilor condiții din piață, au spus participanții din cadrul conferinței Cele mai dinamice companii. Care sunt motoarele care duc economia înainte?, care a avut loc miercuri, 26 octombrie, organizată de ZF în parteneriat cu CTP, Vodafone și The One.
„Cred că firmele de bună calitate, bine conduse nu numai că nu trebuie să se oprească, dar trebuie să accelereze cu atenția la drum. Când ai resursele necesare, criza este momentul potrivit pentru a lua fața concurenței. Este genul de ocazie care nu trebuie ratată“, spune Laurențiu Ciocîrlan, managing partner, EquiLiant Capital.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian