zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Negru, Raiffeisen AM: M-aș fi așteptat la mai multă volatilitate la BVB după declanșarea crizei politice. Piața se află acum în expectativă, cu investitori care își fac calcule pentru viitoare poziționări

Primele ședințe de tran­zacțio­nare din luna iunie au adus evoluții mai degrabă laterale pentru indicele de referință BET, la aproximativ o lună după căderea guvernului Bolojan și la scurt timp după încheierea sezonului de raportări financiare trimestriale.

de Vali Pencu , Colaborator 14.06.2026 · 17:58 2 min de citit și în ziarul tipărit

♦ Pe termen scurt, cotațiile sunt susținute inclusiv de perspectivele oferite de dividende, majoritatea emitenților din BET urmând să realizeze distribuiri pe timp de vară.

Primele ședințe de tran­zacțio­nare din luna iunie au adus evoluții mai degrabă laterale pentru indicele de referință BET, la aproximativ o lună după căderea guvernului Bolojan și la scurt timp după încheierea sezonului de raportări financiare trimestriale. Totuși, faptul că piața pare complet decorelată de spațiul politic se poate dovedi o optică înșelătoare, consideră Adrian Negru, director general al Raiffeisen Asset Mana­gement, întrucât participanții bursieri ar putea profita de acest moment de respiro pentru a evalua obiectiv bilanțurile com­pa­niilor și pentru a-și recalibra expunerile, indiferent de modul în care se va încheia criza po­litică.

„Dacă m-ai fi întrebat înainte de derularea tuturor acestor evenimente politice care cred că va fi reacția pieței locale, cu siguranță m-aș fi așteptat să avem o reacție mai virulentă. Nu știu dacă m-aș fi așteptat la câteva săptămâni de la declan­șarea crizei ca prețurile să fie neapărat mai jos, dar sigur m-aș fi așteptat la mai multă vola­tilitate“, spune Adrian Negru.

Citește și