ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Alexandru Combei, BRD AM, cel mai mare administrator de investiții din România: Cererea mare și oferta redusă de acțiuni creează o piață favorabilă investitorilor în aceste zile
Alexandru Combei, director de investiții la BRD Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România, cu active de 7,3 mld. lei, spune că fondurile de pensii private și investitorii individuali au alimentat o cerere intensă de acțiuni în ultimele două luni, pe fondul unui context pozitiv, ceea ce a menținut un climat pozitiv pentru cumpărători și a săltat acțiunile la…
♦ De la începutul lui 2025 indicele principal BET a urcat cu 25% ♦ Doar în ultima lună avansul este de 10% ♦ Cu tot cu dividende creșterea este de 30%, respectiv 10,6%.
Alexandru Combei, director de investiții la BRD Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România, cu active de 7,3 mld. lei, spune că fondurile de pensii private și investitorii individuali au alimentat o cerere intensă de acțiuni în ultimele două luni, pe fondul unui context pozitiv, ceea ce a menținut un climat favorabil pentru cumpărători și a săltat acțiunile la noi maxime.
Doar că bursa de la București se confruntă cu o ofertă limitată de acțiuni lichide, în timp ce free float-ul (acțiunile liber tranzacționabile) continuă să se reducă în cazul unor emitenți listați. „Bursa de la București are o problemă care este totuși favorabilă investitorilor. Este o discrepanță între cerere și ofertă: cererea de acțiuni este foarte mare, avem niște cumpărători instituționali naturali foarte mari (fondurile de pensii private Pilon 2 – n. red.), iar pe de altă parte, oferta de acțiuni este destul de limitată“, spune el la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
Citește și
5 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar
2 min
Ștefan Stan