ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Andrei Gemeneanu, Morphosis Capital: Pregătim lansarea celui de-al doilea fond spre finalul anului, mai mare decât primul de 50 milioane de euro. Morphosis Fund I are investiții în șase companii din sănătate, wellness, t
Andrei Gemeneanu, cofondator și managing partner al Morphosis Capital, spune că Morphosis Fund I, primul fond de private equity, pentru care a fost demarată perioada de investiții în 2019 și care a ajuns la circa 50 mil. euro, se apropie de finalul celui de-al cincilea an de viață și, de altfel, de finalul perioadei de investiții.

„Ne uităm acum să vedem dacă în plus față de cele șase investiții pe care le-am făcut deja vom face și o a șaptea investiție din acest prim fond sau capitalul pe care-l avem rămas îl vom direcționa către cele șase companii pe care le avem deja. N-am luat decizia finală“, spune Andrei Gemeneanu în cadrul emisiunii ZF Deschiderea de astăzi din 23 februarie 2022.
În Morphosis Fund I, cel mai mare investitor este European Investment Fund, brațul de private equity al European Investment Bank, alături de Banca Transilvania și aproximativ 15 familly offices. Gemeneanu spune că în continuare Morphosis se uită în mod activ la oportunități și pregătește lansarea celui de-al doilea fond, care va fi mai mare decât primul.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan