ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Claudiu Cazacu, XTB România: Dacă acceptăm pe termen scurt severitatea scăderilor generate de Trump, ele vor funcționa ca un cartonaș galben care apoi poate deveni roșu
Dacă turbulențele de pe piețe de capital vor fi ignorate de administrația de la Casa Albă, ele se pot transforma într-un avertisment dur pentru decidenții politici din Statele Unite, consideră Claudiu Cazacu, analist al XTB România, casă de brokeraj specializată în piețele financiare internaționale.
♦ Detașarea Bursei locale față de piețele vestice, unde deprecierile sunt mai pronunțate, se erodează pe zi ce trece, spune analistul ♦ „Plăcile tectonice sunt în plină mișcare și aș spune că este totuși prea devreme să ne gândim la o abordare mult mai optimistă“.
Dacă turbulențele de pe piețe de capital vor fi ignorate de administrația de la Casa Albă, ele se pot transforma într-un avertisment dur pentru decidenții politici din Statele Unite, consideră Claudiu Cazacu, analist al XTB România, casă de brokeraj specializată în piețele financiare internaționale. Scăderile generate de taxele vamale ale lui Trump apasă și pe Bursa locală, care își pierde treptat detașarea față de Vest. Nervozitatea crește, riscurile se adună, iar piețele încep să ceară răspunsuri clare, spune analistul.
„Va fi foarte greu de renunțat la taxe, dar cred că feedbackul oferit de bursă este extrem de important. Dacă acceptăm pe termen scurt această severitate a scăderilor, ele vor funcționa ca un cartonaș galben care poate să devină un cartonaș roșu pentru politicile actuale și nu va trece neobservat“, afirmă Claudiu Cazacu.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca