ZF Deschiderea de astazi la Bursă. Ce poate mișca Bursa de Valori după o creștere de 5% în doar o lună și rezultate financiare sub așteptări în T1? Milan Prușan, Goldman Sachs AM: Pe plan local, politicile fiscale ale guvernului. În afară, costurile de îm
Direcția piețelor de capital – inclusiv a Bursei de la București – va fi conturată, în lunile următoare, de factori precum randamentele titlurilor de stat și reziliența economiei americane, în plan extern, respectiv de politicile fiscale din România și evoluția cotațiilor la energie, pe plan local, apreciază Milan Prușan, country head, Goldman Sachs Asset Management, invitat la emisiunea ZF Desch…
♦ Bursa a atins săptămâna trecută cel mai ridicat nivel al ultimelor opt luni, deși sezonul de raportări la T1 a adus creșteri pe profit pentru doar 5 din cele 20 de companii din BET ♦ Aprecierea indicelui cu 8% de la începutul anului, din care 5% doar în luna mai, vine însă în contextul în care „primele cinci luni din 2025 au consumat o parte din energia investitorilor pentru acest an“, conform reprezentantului administratorului de investiții cu active de 3,2 mld. lei.
Direcția piețelor de capital – inclusiv a Bursei de la București – va fi conturată, în lunile următoare, de factori precum randamentele titlurilor de stat și reziliența economiei americane, în plan extern, respectiv de politicile fiscale din România și evoluția cotațiilor la energie, pe plan local, apreciază Milan Prușan, country head, Goldman Sachs Asset Management, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
„Totul va depinde de politicile fiscale pe plan local și de cotațiile mărfurilor, mai ales energia și petrolul, care s-au tranzacționat relativ jos în ultimele luni. Cred că și aici putem primi anumite semnale cu privire la evoluțiile din trimestrele următoare“, spune el.
Citește și
2 min
Ioana Matei
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan