ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Care sunt planurile Antibiotice cu finanțarea europeană nerambursabilă de 100 mil. euro. Ioan Nani, director general: Va fi cel mai mare institut de cercetare din România și din Europa de Est
Ioan Nani, directorul general al producătorului de medicamente Antibiotice Iași (simbol bursier ATB), care afișează la bursă una dintre cele mai mari creșteri de anul acesta, spune că finanțarea record de 100 de milioane de euro din fonduri europene, anunțată în vară, va susține crearea celui mai mare institut de cercetare din regiune, compania urmând să depună toate documentele necesare în acest…
♦ „Unele produse vor intra în portofoliul investițiilor noi pe care le anticipăm“ ♦ Altele vor fi înregistrate prin portofoliile altor companii în piețele-țintă vizate de Antibiotice ♦ „Consolidăm două proiecte mari de investiții finanțate din fonduri europene care ne asigură un capital de investiții de peste 800 mil. lei“.
Ioan Nani, directorul general al producătorului de medicamente Antibiotice Iași (simbol bursier ATB), care afișează la bursă una dintre cele mai mari creșteri de anul acesta, spune că finanțarea record de 100 de milioane de euro din fonduri europene, anunțată în vară, va susține crearea celui mai mare institut de cercetare din regiune, compania urmând să depună toate documentele necesare în acest sens în ultima lună a anului.
„Finanțarea este avizată de Comisia Europeană, studiul de fezabilitate este deja într-un stadiu avansat. Urmează ca în decembrie să depunem toate documentațiile necesare. Suntem asigurați că finanțarea va veni și este foarte importantă pentru că ne vom finanța din fonduri nerambursabile cercetarea și inovarea, va fi cel mai mare institut de cercetare din țară și chiar din Europa de Est“, afirmă Ioan Nani.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca