zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

ZF Deschiderea de astăzi. Dragoș Mesaroș, director de tranzacționare al Goldring: Petrom, cu un profit de cinci ori mai mare în S1/2022, ne-a luat prin surprindere. Recomand acțiunile companiei mai ales ținând cont de rezultatele record

Cu un profit net de 4,6 mld. lei în prima jumătate din 2022, în creștere de aproape cinci ori față de aceeași perioadă din 2021, OMV Petrom a surprins plăcut analiștii, depășind estimările pentru rezultatele finan­ciare.

de Alexandra Matei , Editor Web 02.08.2022 · 19:28 2 min de citit și în ziarul tipărit

Cu un profit net de 4,6 mld. lei în prima jumătate din 2022, în creștere de aproape cinci ori față de aceeași perioadă din 2021, OMV Petrom a surprins plăcut analiștii, depășind estimările pentru rezultatele finan­ciare.

Dragoș Mesaroș, director de tranzacțio­nare al Goldring, spune că recomandă în continuare acțiunile Petrom, bazându-se pe aceste rezultate, dar și pe faptul că urmează data de înregistrare pentru dividende speciale.

„Înainte de anunțarea rezultatului, prețul era undeva la 0,49 lei pe acțiune, iar după anunțarea rezultatelor am văzut maxime de până la 0,529 lei. În continuare, aș putea recomanda, fără nici cea mai mică problemă, acțiunile la Petrom, ținând cont de rezultate. Ei dau și dividend special. Mă aștept ca Petrom să crească sau cel puțin să se mențină. Momentan, ar fi cea mai subeva­luată companie din BET“, spune Dragoș Mesaroș în timpul Emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi. Pe de altă parte, Bursa de la București a avut un început pozitiv luni, pe 1 august, de 0,6% prin prisma indicelui principal BET. Însă, afirmă Dragoș Mesaroș, este destul de greu de previzionat cum va decurge această lună, întrucât toată lumea așteaptă acum rezultatele financiare.

Citește și