ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Alexandru Bonea, CEO al Meta Estate Trust: Obiectivele de exit, atinse în primele nouă luni. S-ar putea să vedem creșteri ale prețurilor imobiliare pe termen lung
Holdingul din domeniul imobiliar Meta Estate Trust, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul MET, și-a depășit în ianuarie-septembrie profitul țintit pentru finele anului pe fondul continuării programului de investiții, spune Alexandru Bonea, cofondator și CEO al companiei, invitat la prima ediție de săptămâna aceasta a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi.
♦ Anul acesta a fost marcat de o stagnare a prețurilor și scăderea numărului de tranzacții în piață.
Holdingul din domeniul imobiliar Meta Estate Trust, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul MET, și-a depășit în ianuarie-septembrie profitul țintit pentru finele anului pe fondul continuării programului de investiții, spune Alexandru Bonea, cofondator și CEO al companiei, invitat la prima ediție de săptămâna aceasta a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi.
„Am reușit să ne atingem întreg obiectivul de profitabilitate pe 2023 în primele nouă luni. Am monitorizat foarte atent proiectele în care eram deja investiți, am stat aproape de parteneri și am suplimentat cu capital acolo unde a fost nevoie. Am reușit să navigăm împreună contextul economic în care ne-am aflat și să ne îndeplinim obiectivele de exit “, spune Alexandru Bonea despre perioada sus menționată.
Citește și
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu
1 min
Liviu Popescu