ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Marcel Murgoci, director de tranzacționare, Estinvest: Domeniul energetic ar putea performa în continuare. Industria bancară și sectorul construcțiilor, pe radarul investitorilor
Odată cu sezonul de raportări financiare de la Bursa de Valori București, care a început astăzi cu OMV Petrom (SNP), continuând mâine cu TeraPlast Bistrița (TRP), investitorii își vor recalibra așteptările și își vor modifica pozițiile din portofolii, după ce piața și-a inclus așteptările optimiste în evoluția cotațiilor din prima lună a anului, spune Marcel Murgoci, director de tranzacționare a…
♦ Rezultatele afișate de OMV Petrom pot da tonul perioadei de raportări de la BVB.
Odată cu sezonul de raportări financiare de la Bursa de Valori București, care a început astăzi cu OMV Petrom (SNP), continuând mâine cu TeraPlast Bistrița (TRP), investitorii își vor recalibra așteptările și își vor modifica pozițiile din portofolii, după ce piața și-a inclus așteptările optimiste în evoluția cotațiilor din prima lună a anului, spune Marcel Murgoci, director de tranzacționare al Estinvest. „În continuare, sectorul energetic ar putea performa, având în vedere rezultatele la nouă luni și faptul că societățile respective ne-au obișnuit cu o politică constantă și consistentă de dividend. O să vedem la sectorul bancar dacă politica de dividend va continua și în acest an. Inclusiv segmentul bancar ar putea constitui un domeniu care să nu lipsească din portofoliul clienților. Poate și domeniul construcțiilor, care se bazează mult pe fonduri europene, s-ar putea să intre în atenția investitorilor în acest an“, consideră Marcel Murgoci.
Reprezentantul societății de brokeraj a fost invitat la ZF Deschiderea de Astăzi, ediția din 31 ianuarie. Emisiunea poate fi urmărită pe zf.ro, paginile de Facebook și YouTube ale Ziarului Financiar, iar podcastul poate fi ascultat pe platforma Spotify. „Cred că piața a inclus în evoluția prețului din ianuarie așteptările pozitive ale investitorilor. Lucrul acesta ar putea fi confirmat de rezultatele ce urmează a fi afișate de către Petrom. Poate ar fi un semnal bun pentru celelalte raportări ce urmează să vină“, adaugă Marcel Murgoci.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca