zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

ZF Digital Summit 2023. Ziua II. Numărul de utilizatori ai tehnologiei 5G din România s-a dublat într-un an, dar va crește accelerat când operatorii vor oferi viteze mai mari

Numărul de utilizatori din România ai tehnologiei 5G s-a dublat față de anul precedent la 1,5 mili­oane, dar câștigul de viteză rămâne mic în raport cu 4G și se va păstra așa până când operatorii vor aloca fonduri pentru construcția unei rețele care să nu fie realizată pe fundația 4G ci de la zero, pentru a oferi un maxim de performanță, lucru care ar putea fi încurajat și de o eventuală consoli­…

de Mirela Turlan , Editor Web 07.11.2023 · 20:30 2 min de citit și în ziarul tipărit
ZF Digital Summit 2023. Ziua II. Numărul de utilizatori ai tehnologiei 5G din România s-a dublat într-un an, dar va crește accelerat când operatorii vor oferi viteze mai mari

Foto: Ziarul Financiar

♦ Orange și Vodafone, cei mai mari jucători de pe piața mobilă, pregătesc investițiile care vor permite viteze mai mari prin 5G – prin construcția unei noi infrastructuri, dedicate din start acestei tehnologii ♦ Lansarea serviciilor „real 5G“, estimată pentru anul viitor.

Numărul de utilizatori din România ai tehnologiei 5G s-a dublat față de anul precedent la 1,5 mili­oane, dar câștigul de viteză rămâne mic în raport cu 4G și se va păstra așa până când operatorii vor aloca fonduri pentru construcția unei rețele care să nu fie realizată pe fundația 4G ci de la zero, pentru a oferi un maxim de performanță, lucru care ar putea fi încurajat și de o eventuală consoli­dare a pieței, au declarat speakerii prezenți în cea de-a doua zi a conferinței ZF Digital Summit 2023.

„Numărul de utilizatori ai co­nexiu­nilor 5G s-a dublat față de anul 2022. Sunt 1,5 milioane, adică 7% din numărul de conexiuni mobile din România. Eu mă aștept la o creștere mai robustă în următoarea perioadă“, a spus președintele ANCOM (Auto­ri­ta­tea Națională de Reglementare în Comunicații), Valeriu Zgonea.

Citește și