ZF Index Imobiliar. Prețul apartamentelor vechi cu 3 camere din Capitală s-a stabilizat în martie față de februarie, însă creșterea anuală s-a redus la 1,9%
Prețurile apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală au stagnat în martie față de februarie la 109.250 de euro, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanță imobiliară SVN România, cu toate că șapte zone au înregistrat scăderi, iar cinci au crescut.
Foto: Ziarul Financiar

Față de martie 2022, prețurile au crescut cu 1,9%, ușor mai mult decât în ianuarie, când avansul era de 3,7%. Pe 24 februarie 2022 începea războiul în Ucraina și deja primele efecte asupra economiei românești erau vizibile, fiind țară de graniță. Spre comparație, în ianuarie 2022 ritmul anual de creștere era de 7%, iar în mai și iunie 2022 acesta urca spre 9,4%.
„Evoluția prețurilor a fost una bună în primele trei luni din 2023, aceasta menținându-se încă în marja pozitivă, în ciuda contextului nefavorabil. Ținând cont că prețurile pe segmentul vechi sunt cu aproape 2% mai mari față de acum un an, iar pe segmentul nou cu circa 10%, accesibilitatea achiziționării unei noi locuințe s-a îmbunătățit, cel puțin pentru cei circa 46% dintre cumpărători care achiziționează doar cu cash, potrivit statisticilor oficiale – luând în calcul creșterea anuală a salariului mediu net de 15% în ianuarie“, a spus Andrei Sârbu, CEO, SVN România.
Citește și
2 min
Iulian Tenchiu
2 min
Iulian Tenchiu
34 min
Ștefan Stan