zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Un proiect ZF & CEC Bank · Business Construct

ZF Investiți în România! Adrian Stoichină, Prima Development Group: În următorii 6 ani putem construi 3.000 de noi apartamente în București, dar în Capitală nu există predictibilitate

Predictibilitatea rămâne principala pro­blemă în București, unde pe hârtie sunt desenate numeroase proiecte de infra­structu­ră, însă dez­voltarea haotică a acestora și fără a lua în calcul creșterea orașului duce la situații fără ieșire precum podul de la Ciurel, în care s-au investit zeci de milioane de euro dar care nu mai este continuat, deși ar debloca zona de vest a Capitalei.

de Bogdan Alecu , Reporter 23.08.2023 · 19:46 2 min de citit și în ziarul tipărit

♦ Dacă în Oradea regulile de urbanism sunt clare, iar blocurile noi sunt conectate la rețeaua publică de termoficare, în București dezvoltatorii nu știu când pot începe lucrările și nici cum arată dezvoltarea viitoarelor proiecte de infrastructură.

Predictibilitatea rămâne principala pro­blemă în București, unde pe hârtie sunt desenate numeroase proiecte de infra­structu­ră, însă dez­voltarea haotică a acestora și fără a lua în calcul creșterea orașului duce la situații fără ieșire precum podul de la Ciurel, în care s-au investit zeci de milioane de euro dar care nu mai este continuat, deși ar debloca zona de vest a Capitalei.

„În Oradea există predictibilitate pe partea de autorizare, știm care sunt pașii, cerințele. Există o comisie care avizează arhitectura pro­iectului spre exemplu, cum se integrează în oraș și noi trebuie să implementăm feed­backul spre exemplu. Pașii sunt clari și astfel creș­tem calitatea dezvoltă­rii. Există o predictibilitate a dez­voltării infra­structurii – planurile autorităților pentru străzi, alei pie­tonale, trans­for­mări sunt trans­parente, cu o perioadă de con­struire scur­tă, similară cu cea în care noi dez­voltăm un proiect. Când ei propun construcția unei străzi, se întâmplă în 2-3 ani, timp în care noi facem un proiect în două faze. În București merg mult mai greu și nu există predictabilitate. Nu știm care proiecte urmează a fi realizate și când vor fi dezvoltate. În Oradea știm. Noi ca dezvoltatori dezvoltăm orașul în paralel cu autoritățile“, a spus Adrian Stoichină, COO Prima Develop­ment Group, în cadrul emisiunii ZF Investiți în România! Un proiect ZF & CEC Bank.

Citește și