ZF IT Generation. Călin Spiridon, fondator și CEO al Minglr – aplicație de networking pe bază de geolocație pentru travel și oportunități de business: Ținta imediată este de 10.000 de utilizatori, iar cu o finanțare de 70.000 de euro vrem să ajungem la 50
Startup-ul local Minglr, care a dezvoltat o aplicație de socializare și networking pentru travel și oportunități de business bazată pe proximitate fizică, are pe radar pentru acest an lansarea unui motor propriu de inteligență artificială (AI) pentru potrivirea utilizatorilor și o versiune dedicată exclusiv managementului de top (C-level).
♦ Startup-ul vizează anul acesta lansarea unor funcționalități bazate pe AI pentru sugestii de conectare și crearea unei versiuni exclusive pentru executivi ♦ Aplicația este în prezent gratuită, însă planul de monetizare pe termen mediu se bazează pe un model freemium, parteneriate B2B și posibile campanii de advertising ♦ Dezvoltarea platformei a durat doi ani și jumătate printr-un model „share equity”, munca depusă de cei șase fondatori fiind evaluată intern la aproximativ 295.000 de euro.
Startup-ul local Minglr, care a dezvoltat o aplicație de socializare și networking pentru travel și oportunități de business bazată pe proximitate fizică, are pe radar pentru acest an lansarea unui motor propriu de inteligență artificială (AI) pentru potrivirea utilizatorilor și o versiune dedicată exclusiv managementului de top (C-level). După ce a ajuns la 1.400 de utilizatori activi în primele luni de la lansarea variantei finale a aplicației, echipa Minglr și-a propus atingerea unei prime borne de 10.000 de utilizatori la nivel local. Pentru a scala însă accelerat către 50.000 de utilizatori, Minglr caută o investiție de 70.000 de euro, sumă destinată exclusiv eforturilor de marketing.
„Ne dorim foarte mult să atingem un număr de 10.000 de utilizatori, în special din București. Asta este scopul nostru pe anul acesta. Și totodată, dacă vorbim de AI, anul acesta o să construim un AI propriu, unde o să facem matching între persoane. Adică o să-ți sugerăm cu cine poți să te conectezi pe baza unor interacțiuni pe care le-ai mai avut, a ceea ce ai completat în profil, etc. Putem să facem un sistem inteligent prin care să-ți spunem: uite, în zona ta, pe business, ai putea să discuți cu persoana asta. (…) Totodată, vrem să lansăm «un Minglr Elite», să-i spunem, fiindcă încă nu ne-am gândit la denumire, în zona de business, doar pentru C-level”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Călin Spiridon, fondator și CEO al Minglr.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca