ZF IT Generation. Cristian Tamaș, cofondator și director de marketing TypingDNA, tehnologie de autentificare biometrică pe baza modului de tastare: În primăvară vom lansa a doua versiune a soluției noastre, care va fi disponibilă ca aplicație inclusiv dir
Start-up-ul TypingDNA din Oradea, care până acum a obținut finanțări în valoare totală de 8,8 milioane de dolari, se află în prezent în plin proces de dezvoltare a următoarei versiuni pentru tehnologia de autentificare biometrică prin recunoașterea modului în care o persoană tastează la calculator sau pe mobil, pe care au lansat-o inițial oficial în urmă cu patru ani.
Start-up-ul TypingDNA din Oradea, care până acum a obținut finanțări în valoare totală de 8,8 milioane de dolari, se află în prezent în plin proces de dezvoltare a următoarei versiuni pentru tehnologia de autentificare biometrică prin recunoașterea modului în care o persoană tastează la calculator sau pe mobil, pe care au lansat-o inițial oficial în urmă cu patru ani. Schimbarea va fi majoră în condițiile în care în prezent soluția TypingDNA se adresează cu precădere mediului enterprise, implementarea realizându-se cu ajutorul dezvoltatorilor software, însă odată cu noua versiune, soluția va fi practic o aplicație ce se va putea instala ușor de utilizatori atât în segmentul B2B, cât și B2C.
„Mergem și în zona de consumer în curând. În prezent dezvoltăm o nouă tehnologie care o să se adreseze și utilizatorilor finali – vor putea avea pe calculator sau pe telefon tehnologia noastră, astfel încât ca și aceștia să fie protejați – atacatorii să nu poată folosi dispozitivul lor sau e-mailul ș.a.m.d.”, a declarat Tamaș.
Povestea TypingDNA a început încă din 2014 atunci când Raul Popa, cofondator și CEO, fiind pasionat de grafologie a avut ideea de a analiza scrisul digital și nu cel de mână, în condițiile în care modul de comunicare din ultimii ani s-a schimbat foarte mult și a început să se bazeze foarte mult pe comunicarea prin mesaje tip text fie că este vorba de e-mail-uri, SMS-uri sau aplicații de mesagerie. După primele luni de cercetare, start-up-ul a avut o primă versiune a algoritmului care putea face diferite predicții pe baza modului de tastare a persoanei, însă apoi start-up-ul s-a orientat rapid către zona de autentificare biometrică, soluția fiind lansată oficial pe piață in 2016.
Citește și
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan