zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

ZF IT Generation. George Rusu, administrator RolaxIT Innovation țintește o evaluare de 1 mil. euro în 6 luni pentru Scriptoman, un serviciu de transcriere și traducere automată în 110 limbi

RolaxIT Innovation, o com­pa­nie administrată de antrepre­norul în serie George Rusu - cunoscut pentru că a fost cofondator în companii precum Euroweb și Easycall, vândute între timp către multinaționale – a lansat un nou proiect, denumit Scriptoman, care este un serviciu de transcriere și traducere automată în 110 limbi.

de Mirela Turlan , Editor Web 20.07.2020 · 20:53 3 min de citit și în ziarul tipărit
Proiectul lansat de George Rusu – un antreprenor cunoscut pentru proiecte precum Euroweb sau Easycall – vizează și dezvoltarea de agenți inteligenți contextuali.

RolaxIT Innovation, o com­pa­nie administrată de antrepre­norul în serie George Rusu – cunoscut pentru că a fost cofondator în companii precum Euroweb și Easycall, vândute între timp către multinaționale – a lansat un nou proiect, denumit Scriptoman, care este un serviciu de transcriere și traducere automată în 110 limbi.

Ambiția pentru acest proiect este ca el să atingă în câteva luni o evaluare de peste un milion de euro. „Cred că deocamdată nu este cazul să luăm o finanțare. Sunt chiar invitat să iau bani. Un investitor englez mi-a spus că ar vrea să ia măcar 50% sau ceva de genul acesta, dar nu aș putea la momentul actual evalua afacerea la mai mult de câteva sute de mii de euro, la o jumătate de milion de euro și atunci ar trebui să dea să zicem 200.000 de euro. I-am spus așteaptă că peste 6 luni o să dai un milion de euro. Estimez că într-o jumătate de an proiectul va fi evaluat la circa un milion de euro, dar doar partea aceasta de proiect, Scriptoman, pentru că restul e mult mai important – aceste automate inteligente sunt foarte apreciate la ora actuală. Ați văzut alți colegi care au făcut automatizări de altă natură (UiPath – n. red.) și la ce evaluări au ajuns. Eu nu am chiar așa ambiții pentru că ar trebui să muncesc prea mult și nu mă caracterizează“, a declarat George Rusu, administrator al RolaxIT Innovation în cadrul emisiunii ZF IT Generation.

„Mizăm ca până la sfârșitul anului să ajungem la un număr de câteva mii de utilizatori, dar de fapt mai important este numărul de ore. Pentru că la noi tarifele sunt stabilite în număr de ore. Pentru noi un succes ar fi să avem cel puțin 1.000 de ore de transcriere pe lună, aceasta este prima țintă, să avem 1.000 de ore de transcriere, aceasta până în decembrie 2020. Iar începând de la anul țintim să ajungem spre sfârșitul anului la 5.000 de ore pe lună, adică asta ar însemna cam 60.000 de ore de transcriere pe an, ceea ce ar putea să ne asigure un venit de cel puțin o jumătate de milion de euro pe an. Dar noi dezvoltăm și o altă parte, care se referă la aceste automate unde în general aceste automate complexe se vând la prețuri în jurul sutelor de mii de euro“, a adăugat el.

Citește și