zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

ZF IT Generation. Investor Watch. Alexandru Agatinei, CEO How to Web: Investițiile în start-up-urile locale de tehnologie s-au triplat în 2021, la aproape 117 milioane euro

Valoarea finanțărilor primite anul trecut de start-up-urile locale de tehnologie s-a situat la peste 116,9 milioane euro, triplu față de 2020, investițiile per proiect fiind din ce în ce mai mari, conform datelor din ediția a doua a raportului Romanian Venture Report realizat de How to Web.

de Corina Matei , Editor Web 27.01.2022 · 20:59 2 min de citit și în ziarul tipărit

Toate datele din raportul recent lansat de How to Web arată că ecosistemul de start-up-uri local se maturizează, atât numărul de investiții, cât și suma medie per tranzacție fiind mai mari decât în anii trecuți.

Valoarea finanțărilor primite anul trecut de start-up-urile locale de tehnologie s-a situat la peste 116,9 milioane euro, triplu față de 2020, investițiile per proiect fiind din ce în ce mai mari, conform datelor din ediția a doua a raportului Romanian Venture Report realizat de How to Web. Echipa How to Web a analizat 71 de tranzacții realizate anul trecut în ecosistemul local de start-up-uri tech, însă per total pe piața de profil au fost făcute circa 130 de investiții, conform analizei Romanian Venture Report. 

„Am urmărit toate tranzacțiile care s-au întâmplat pe piață și le-am analizat pe cele care au date publice. De exemplu, nu am inclus în analiză start-up-urile care au ridicat investiții ale căror sume nu le știm, dar puse la un loc și acele tranzacții nu ar fi avut un impact semnificativ în toată această analiză și în progresul pe care îl arată aceasta. S-a depășit această barieră de peste 100 de milioane de euro investite în start-up-urile românești într-o perioadă și la scurt timp după ce UiPath a atins statutul de unicorn – noi nu am urmărit nicio tranzacție care mai are legătură cu această excepție, dar aparent precedentul creat ajută piața locală să se dezvolte în continuare pentru că vedem o nouă poveste de succes care pare să se contureze – povestea celor de la FintechOS”, a declarat în cadrul ZF IT Generation, la rubrica Investor Watch, Alexandru Agatinei, CEO al How to Web.

Citește și