ZF IT Generation. Ionuț Botorogeanu, fondator și CEO al iDava Solutions – soluții software pentru clinicile de stomatologie: Vrem să ne menținem creșterea cifrei de afaceri la 40% și anul acesta. Am depășit pragul de 1. 000 de clienți și acum ne extindem
iDava Solutions, compania locală ce a dezvoltat o suită de soluții software pentru digitalizarea clinicilor de stomatologie, se află în prezent în plin proces de extindere în afara României, urmând să deschidă în curând primul său birou din străinătate la Chișinău, în Republica Moldova. Compania a implementat deja soluția sa principală - iStoma – în cadrul Centrului Medical Universitar și în cadr…
♦ Anul trecut, iDava Solutions a avut o cifră de afaceri de 3,6 milioane lei, plus 42% comparativ cu 2022 ♦ După extinderea în Republica Moldova, compania vizează și intrarea pe piețele din Bulgaria și Ungaria.
iDava Solutions, compania locală ce a dezvoltat o suită de soluții software pentru digitalizarea clinicilor de stomatologie, se află în prezent în plin proces de extindere în afara României, urmând să deschidă în curând primul său birou din străinătate la Chișinău, în Republica Moldova. Compania a implementat deja soluția sa principală – iStoma – în cadrul Centrului Medical Universitar și în cadrul unui institut public de stomatologie din Republica Moldova, iar obiectivul pentru anul acesta este să atragă circa 200 de clienți de pe piața vecină. În total, compania are în portofoliul de clienți peste 1.000 de clinici și cabinete stomatologice care folosesc soluțiile sale software. Dintre acestea, circa 30 sunt din străinătate, din țări precum Irlanda, Marea Britanie, Spania, Italia și Ungaria.
„În ultimii doi ani ne-am consolidat prezența în Republica Moldova și în Irlanda și avem deja un lanț de clinici din Marea Britanie care vrea să folosească aplicația noastră. E un lanț de trei clinici și suntem deja într-un proiect pilot la clinica nouă, înființată în Birmingham, unde s-a instalat deja iStoma, trainingul a decurs OK și urmează ca ușor-ușor să se implementeze și la celelalte două clinici iStoma. În Irlanda, de exemplu, sunt 13 clinici care folosesc iStoma în momentul de față și mai avem clienți și în Italia, Spania, și Ungaria. Pentru anul acesta planurile noastre de extindere vizează prezența oficială în Republica Moldova.“
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc