ZF IT Generation. Irina Constantin, CEO Vaunt, un start-up activ în segmentul prop-tech: Într-un an de zile ne-am dublat veniturile și numărul de clienți, iar acum ne uităm spre piața din SUA
Start-up-ul prop-tech Vaunt, care a dezvoltat o soluție SaaS pentru managementul complet al dezvoltatorilor și agențiilor imobiliare, disponibilă sub forma unui abonament lunar, și-a dublat veniturile și numărul de clienți în raport cu anul precedent.
Start-up-ul a decis să nu mai ia o investiție anul trecut în condițiile în care obține profit și și-a putut susține singur dezvoltarea până în acest punct. Compania a intrat în programul Innovation Labs, ediția 2022
Start-up-ul prop-tech Vaunt, care a dezvoltat o soluție SaaS pentru managementul complet al dezvoltatorilor și agențiilor imobiliare, disponibilă sub forma unui abonament lunar, și-a dublat veniturile și numărul de clienți în raport cu anul precedent.
„Noi ne-am dublat și din punctul de vedere al veniturilor, cât și al clienților, și al extinderii. Adică noi acum de exemplu avem și proiecte în Dubai, iar anul acesta urmează să mergem și în SUA să luăm proiecte, adică nu doar în zona aceasta, în Europa”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Irina Constantin, CEO al Vaunt. Ea a declarat că start-up-ul a decis în 2021 să oprească eforturile de a atrage o finanțare și să continue cu resursele proprii. „Din punctul de vedere al finanțării am oprit partea de finanțare pentru că ne-am dat seama că putem să facem lucrurile să meargă prin forțe proprii și după aceea să revenim către această zonă, în momentul în care o să avem nevoie de capital mai mai mare.”
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar