ZF IT Generation. Marius Dosinescu, fondatorul Aysa.ai – platformă de automatizare a proceselor de SEO: Căutăm o investiție de 500.000 de dolari pentru a accelera dezvoltarea. Acum suntem în faza de testare a soluției, dar avem deja clienți plătitori
Start-up-ul Aysa.ai, fondat de antreprenorul local Marius Dosinescu, cunoscut în special pentru businessul Floridelux.ro, se află acum în căutarea unei investiții de circa 500.000 de dolari, bani cu care să poată accelera dezvoltarea platformei sale prin care automatizează procesele de SEO (Search Engine Optimization).
♦ Start-up-ul țintește piețele din SUA, Canada și Marea Britanie, însă pentru început se va axa pe piețele din vecinătatea României – Bulgaria, Grecia – și din vestul Europei – Germania, Spania.
Start-up-ul Aysa.ai, fondat de antreprenorul local Marius Dosinescu, cunoscut în special pentru businessul Floridelux.ro, se află acum în căutarea unei investiții de circa 500.000 de dolari, bani cu care să poată accelera dezvoltarea platformei sale prin care automatizează procesele de SEO (Search Engine Optimization). În primă fază, clienții țintă sunt magazinele online, echipa Aysa.ai urmând să construiască și o versiune separată pentru agențiile care se ocupă de campanii de SEO pentru clienții lor. Investiția inițială în dezvoltarea platformei a fost făcută din fonduri proprii.
„Avem un total de 30.000 de euro investiție până în acest moment. Cheltuielile au fost legate de atât de infrastructură, dar și în mod special de salarii și de partea de dezvoltare software. Am investit foarte puțin în marketing și foarte puțin în imagine, dar acestea sunt investiții care vor urma ușor după realizarea produsului. Toată această investiție este făcută prin «bootstrapping», adică din veniturile curente, plus investiție din partea din partea mea. Nu avem momentan un angel investor, dar suntem în căutare de VC-uri, angel investor sau private equity care să vină alături de noi în călătoria asta“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Marius Dosinescu, fondatorul Aysa.ai. El a adăugat că discută deja cu câteva fonduri de investiții, pitch-ul Aysa.ai fiind deja trimis către aproximativ 25 de VC-uri din toată Europa.
Citește și
1 min
Ziarul Financiar
2 min
Ziarul Financiar
6 min
Ziarul Financiar