zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · ZF IT Generation

ZF IT Generation. Mihai Lodoabă, cofondator Simple Shop ajută IMM-urile din România să treacă rapid în online, pentru a face față competiției cu comercianții mari. „Vrem să democratizăm accesul la comerțul electronic“

Companiile mici și mijlocii din România trebuie să se mute rapid și în online pentru a face față compe­tiției dure cu comercianții mari, care au resurse să câștige teren rapid și în e-commerce.

de Corina Matei , Editor Web 24.05.2020 · 17:51 2 min de citit și în ziarul tipărit

Antreprenorul este cofondator și în proiectul YeParking, o platformă care le permite proprietarilor de parcări să le închirieze către alți utilizatori când acestea sunt libere. Este un „Waze al parcărilor.“

Companiile mici și mijlocii din România trebuie să se mute rapid și în online pentru a face față compe­tiției dure cu comercianții mari, care au resurse să câștige teren rapid și în e-commerce.

„Simple Shop este un proiect început după interacțiunea din ultimii ani din cadrul agenției de marketing digital cu producătorii și comercianții locali. Majoritatea investiseră deja în prezența lor online, fie că vorbim de site de prezentare de rețele sociale, însă de multe ori nu au avut timpul sau bugetele ca să facă un salt către vânzări online. Cumva contextul actualei crize favorizează și mai mult comercianții mari care au capacitatea, capitalul, cunoștințele să ofere soluții de comerț online foarte rapid și cumva la oferă contextul să dilueze aproape până la extincție orice întreprinzători mai mari sau mai mici care până acum vindeau exclusiv offline, tot ceea ce înseamnă comerțul local și regional. Noi am dezvoltat o soluție standardizată ușor de folosit la niște costuri foarte atractive pentru a rezolva această problemă“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Mihai Lodoabă, cofondator al Simple Shop, antreprenor și într-un alt proiect care implică tehnologia, YeParking.

Citește și