zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

ZF IT Generation. Sfatul expertului. Ken Morse, expert MIT, antreprenor și ex-consilier al președintelui Obama: Companiile românești trebuie să folosească orice tehnologie pentru a deveni globale cât mai repede. AI-ul nu va dispărea, dar contractele de mi

Companiile din România – de tehnologie sau nu - care țintesc succesul pe termen lung trebuie să adopte o strategie clară: utilizarea intensivă a tuturor tehnologiilor disponibile, inclusiv inteligența artificială (AI), pentru a deveni agile și competitive pe plan global, dar fără a uita că deciziile strategice majore și contractele de milioane de dolari se bazează fundamental pe încrederea și con…

de Vali Pencu , Colaborator 07.04.2025 · 19:13 2 min de citit

♦ Piața din România este „prea mică, lentă și conservatoare“; ieșirea rapidă pe piețele externe este esențială pentru supraviețuire și succes ♦ Lipsa unei culturi a vânzărilor puternice, teama de a fi respins sau de a părea insistent sunt provocări specifice în România și în regiune.

Companiile din România – de tehnologie sau nu – care țintesc succesul pe termen lung trebuie să adopte o strategie clară: utilizarea intensivă a tuturor tehnologiilor disponibile, inclusiv inteligența artificială (AI), pentru a deveni agile și competitive pe plan global, dar fără a uita că deciziile strategice majore și contractele de milioane de dolari se bazează fundamental pe încrederea și conexiunea umană. Acesta este unul dintre mesajele cheie transmise de Ken Morse, director general fondator al Martin Trust Center for MIT Entrepreneurship, antreprenor în serie și fost consilier pentru inovație al președintelui Barack Obama, într-un interviu cu ZF. Morse s-a aflat recent în România la invitația BCR pentru a susține un masterclass de vânzări globale pentru antreprenori locali.

Revenit în România după mai bine de un deceniu de la primele workshopuri susținute aici pentru antreprenori locali, Ken Morse subliniază necesitatea stringentă ca firmele românești să privească dincolo de granițele țării. „Piața românească este lentă, conservatoare, ieftină. Dacă vrei să construiești o companie de succes, trebuie să ieși de pe piața din România cât mai curând posibil“, a declarat Ken Morse.

Citește și