ZF IT Generation. Start-up Boost. România are o șansă extraordinară de a dezvolta companii cu tehnologii remarcabile, dar firmele mari și fondurile de investiții trebuie să nu se mai teamă de a finanța spinoff-urile de cercetare din universități
Marile companii, dar și fondurile locale de investiții ar trebui să aibă o atitudine mai deschisă și un apetit mai mare pentru risc către ideile la care lucrează echipele de cercetători din universitățile din România pentru că un asemenea proiect are nu doar un risc mare de a eșua, ci și unul de a scoate la iveală o tehnologie care să aibă relevanță la nivel mondial și să ajute la dezvoltarea eco…
♦ „Există o teamă a unor investitori, mai ales în zona aceasta a investițiilor venture capital, există o latură mai conservatoare, care are dificultăți în a îmbrățișa astfel de proiecte cu un câștig mult mai mare, dar fără îndoială și cu un risc mult mai mare”, spune Răzvan Rughiniș, profesor la Universitatea Politehnică din București și cofondator al programului de accelerare Innovation Labs.
Marile companii, dar și fondurile locale de investiții ar trebui să aibă o atitudine mai deschisă și un apetit mai mare pentru risc către ideile la care lucrează echipele de cercetători din universitățile din România pentru că un asemenea proiect are nu doar un risc mare de a eșua, ci și unul de a scoate la iveală o tehnologie care să aibă relevanță la nivel mondial și să ajute la dezvoltarea economiei locale, potențialul pozitiv fiind mai important decât riscul de eșec.
„Trebuie bineînțeles să avem și în partea cealaltă nu doar companiile, ci și o anumită schimbare de perspectivă a investitorilor – care, spuneam, vin cu niște întrebări foarte coerente, dar adesea din alt secol. (…) Există o teamă a unor investitori, mai ales în zona aceasta a investițiilor venture capital, există o latură mai conservatoare, care are dificultăți în a îmbrățișa astfel de proiecte cu un câștig mult mai mare, dar fără îndoială și cu un risc mult mai mare. Și aici aș vrea totuși să vedem promisiunea acestui transfer tehnologic – o promisiune foarte ambițioasă, dar care vine cu alte riscuri, cu alte întrebări, cu o altă expertiză”, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Răzvan Rughiniș, profesor la Universitatea Politehnică din București și cofondator al programului de accelerare Innovation Labs.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca