zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

ZF IT Generation. Start-up Pitch. Adrian Sârbu, cofondator, Simplifi - platformă de semnătură electronică pentru IMM-uri: În a doua parte a lui 2027 ne extindem în UE, probabil cu o finanțare externă. Recent am semnat cu primul client plătitor din Germania

Start-up-ul local Simplifi, care a lansat la finalul lui septembrie o plat­formă de semnătură electronică cali­fi­cată pentru IMM-uri, cu cinci sem­nă­turi gratuite pe an pentru orice utili­zator, și-a propus să se extindă în afara României începând din a doua jumătate a anului viitor, moment în care va avea nevoie și de o investiție ex­ternă.

de Ioana Niță 21.10.2026 · 21:23 3 min de citit și în ziarul tipărit

♦ Start-up-ul a investit un milion de euro din resurse proprii în doi ani, în principal în infrastructura de securitate, audituri și consultanță ♦ Soluția are cel mai mare succes în rândul platformelor românești de contabilitate și de înființare de firme, care până acum trimiteau clientul la notar și apoi curierul după o împuternicire pentru SPV ♦ Semnătura calificată și un cont de tip enterprise sunt gratuite pentru toate instituțiile de învățământ din România, de la creșe la universități.

Start-up-ul local Simplifi, care a lansat la finalul lui septembrie o plat­formă de semnătură electronică cali­fi­cată pentru IMM-uri, cu cinci sem­nă­turi gratuite pe an pentru orice utili­zator, și-a propus să se extindă în afara României începând din a doua jumătate a anului viitor, moment în care va avea nevoie și de o investiție ex­ternă. Până în prezent, investiția în proiect se situează la un milion de euro, bani proveniți din fondurile pro­prii ale celor doi fondatori – Adrian Sârbu, cunoscut pentru busi­nessul său anterior Benefit Online, și Adriana Sârbu, expertă pe zona fi­nanciară. Compania a ajuns încă din perioada de testare la circa 10.000 de utilizatori și 50.000 de documente sem­nate prin intermediul soluției sale, iar recent a atras primul client plătitor din afara României, din Germania.

„Probabil că în anul 2028 o să fim operațional pozitivi, adică n-o să mai venim cu bani de acasă ca să între­ți­nem platforma. (…) În momentul în care o să ne gândim să ieșim în afara României sau să ne comportăm ca jucătorii mari din piață va trebui să facem exact ca ei, asta însemnând să avem o forță de vânzări. Ceilalți jucă­tori din piață au probabil câteva zeci de persoane care fac vânzări directe, ceea ce noi încă nu facem. Și probabil că în momentul respectiv o să ne gân­dim să atragem și o finan­ța­re exter­nă“, a declarat Adrian Sârbu, cofon­dator al Simplifi, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. Pentru el, Simplifi este al doilea proiect antreprenorial, după Benefit Online, platformă de beneficii flexibile pentru angajați cumpărată în 2019 de Edenred Ro­mâ­nia, când avea afaceri de aproape 7 milioane de euro.

Citește și