zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

ZF IT Generation. Start-up Pitch. Alexandru Diaconu, cofondator al AiGIA Health – dosar electronic pentru pacienți: Vrem să ridicăm o investiție de 2 mil. dolari în următoarele șase luni

Start-up-ul AiGIA, care își propune să pună în mâna pacienților datele medicale printr-o platformă online, astfel încât să introducă termenul de prevenție medicală în vocabularul și rutina de zi cu zi a acestora, vrea să ridice o primă finanțare, în valoare de 2 milioane de dolari, în următoarele șase luni, de la un fond de investiții din Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie.

de Mirela Turlan , Editor Web 01.06.2022 · 21:08 2 min de citit și în ziarul tipărit

„Ne uităm în special după fonduri de investiții din Statele Unite și Marea Britanie. Până acum am investit peste 500.000 de dolari în dezvoltarea AiGIA.”

Start-up-ul AiGIA, care își propune să pună în mâna pacienților datele medicale printr-o platformă online, astfel încât să introducă termenul de prevenție medicală în vocabularul și rutina de zi cu zi a acestora, vrea să ridice o primă finanțare, în valoare de 2 milioane de dolari, în următoarele șase luni, de la un fond de investiții din Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie. Platforma este creată de o echipă de 30 de specialiști IT, programatori, statisticieni, oameni de marketing și antreprenori români.

„Suntem în discuții deja cu câteva fonduri și cred că în urmă­toarele șase luni vom închide o primă rundă de finanțare. Nu ne grăbim pentru că noi căutăm smart money, un partener. Ne uităm în special după fonduri de investiții din Statele Unite și Marea Britanie, iar suma pe care vrem să o ridicăm este de aproximativ 2 mil. dolari”, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Pitch, Alexandru Diaconu (foto), cofondator al soluției AiGIA Health. Practic, AiGIA pune la dispoziția utilizatorilor un dosar electronic cu datele medicale ale acestora, oferindu-le posibilitatea de a împărtăși informațiile medicale cu actori din sectorul medical – doctori, clinici, asiguratori de sănătate sau chiar rude. Soluția interpretează datele și le transmite pacienților pentru a introduce partea de prevenție în rutina acestora.

Citește și