zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

ZF IT Generation. Start-up Pitch. Cristian Irimiea, fondator ClassMap.io – platformă AI pentru profesori: Căutăm o finanțare de 250.000 de euro pentru a ajunge la 50 de școli. Vrem să devenim un asistent digital pentru profesori

Start-up-ul românesc din domeniul edTech ClassMap.io, care a dezvoltat un „asistent digital“ bazat pe inteligență artificială pentru profesori, caută să atragă o primă rundă de finanțare în valoare de 250.000 de euro. Fondurile sunt necesare pentru a accelera dezvoltarea platformei și pentru a atrage clienți plătitori, ținta fiind înrolarea a 50 de unități de învățământ.

de Mirela Turlan , Editor Web 08.09.2025 · 21:05 2 min de citit și în ziarul tipărit

♦ Start-up-ul a dezvoltat o „hartă digitală a clasei“ care permite profesorilor să monitorizeze în timp real, în câteva secunde, starea emoțională și interacțiunile elevilor, fără înregistrări audio sau video ♦ Platforma, pornită din experiența soției fondatorului, profesoară cu 500 de elevi, a fost deja testată de 5 profesori și a colectat peste 8.000 de evenimente educaționale. ♦ Modelul de business este B2B2C, cu o versiune gratuită pentru profesori menită să faciliteze intrarea în școli, unde se va face monetizarea printr-o platformă dedicată, care oferă o viziune agregată asupra tuturor claselor.

Start-up-ul românesc din domeniul edTech ClassMap.io, care a dezvoltat un „asistent digital“ bazat pe inteligență artificială pentru profesori, caută să atragă o primă rundă de finanțare în valoare de 250.000 de euro. Fondurile sunt necesare pentru a accelera dezvoltarea platformei și pentru a atrage clienți plătitori, ținta fiind înrolarea a 50 de unități de învățământ. Până la finalul acestui an, start-up-ul, aflat în stadiu „pre-revenue“, își propune să ajungă la 100 de profesori care să folosească individual platforma și să demareze proiecte pilot cu trei școli private din România. În prezent, platforma este folosită de circa 30 de profesori.

„Avem o sumă țintă în momentul de față. Mergem către 250.000 de euro, pre-revenue, iar dacă se concretizează colaborarea cu o parte din școlile pe care ni le-am propus, o să mergem în zona de seed și o să mergem către un prag mai mare de finanțare. O mare parte din bani vor merge către dezvoltare și marketing. Scopul va fi să înrolăm până la 50 de unități de învățământ. Acesta este unul dintre obiectivele pe care dorim să-l atingem cu următoarea finanțare“, a declarat Cristian Irimiea, fondator al ClassMap.io, în cadrul emisiunii ZF IT Generation.

Citește și