ZF IT Generation. Start-up Pitch. Robert Preoteasa, Framey – rețea socială pentru călătorii: Lucrăm deja cu peste 400 de creatori de conținut din peste 70 de țări. La finalul acestui an vom avea câteva milioane de utilizatori per total din întreaga lume
Start-up-ul local Framey, care dezvoltă o aplicație de socializare pentru pasionații de călătorii, mizează pe atragerea a câteva milioane de utilizatori din întreaga lume până la finalul acestui an, în condițiile în care odată ce va lansa rețeaua socială la începutul lunii august, va organiza o serie de campanii de marketing printre care și un concurs cu premii în valoare totală de 100.000 euro.
♦ Start-up-ul a primit recent o finanțare de tip seed de 1 milion de dolari de la ICE Capital din Dubai și de la fondul de investiții JECO Capital din România.
Start-up-ul local Framey, care dezvoltă o aplicație de socializare pentru pasionații de călătorii, mizează pe atragerea a câteva milioane de utilizatori din întreaga lume până la finalul acestui an, în condițiile în care odată ce va lansa rețeaua socială la începutul lunii august, va organiza o serie de campanii de marketing printre care și un concurs cu premii în valoare totală de 100.000 euro. Până în prezent, start-up-ul a înrolat peste 400 de creatori de conținut pe platformă, din peste 70 de țări.
„Aplicația o să o lansăm oficial acum pe 1 august – o să fie o lansare globală pe ambele platforme, iOS și Android, și o să fie accesibilă și gratuită pentru a fi descărcată de către oricine. Putem să spunem că aplicația este puțin similară cu structura unui marketplace – există această comunitate de utilizatori și acea bază de date de atracții pe care o prezentam. Echipa noastră de conținut s-a ocupat deja în ultimii doi ani să adauge atracții și destinații din întreaga lume așa încât să avem o bază de date inițială pe care oamenii să o poată accesa. Ca atare, relațiile cu creatorii de conținut ni le-am construit din timp astfel că deja i-am trecut prin procesul de onboarding și de a le construi profilele în aplicație. În continuare, în fiecare zi adăugăm noi profile, noi atracții și destinații din întreaga lume, așa că în momentul lansării vor fi 60.000 de atracții în aplicație și peste 6.000 de destinații din întreaga lume astfel încât să existe deja această bază prin care utilizatorii să înceapă deja să preia partea asta de inspirație, dar să aibă acces și la partea de planificare“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Pitch, Robert Preoteasa, cofondator și CEO al Framey.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
15 min
Ioana Niță