zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

ZF IT Generation. Start-up Star. Tudor Darie, CEO și fondator Fintech-ul Fagura din Republica Moldova a început să pregătească actele pentru atorizarea în România, în contextul adoptării proiectului de lege privind crowdfundingul

Fintech-ul Fagura din Republica Moldova, care a creat o platformă prin care oferă împrumuturi, dar și po­sibilitatea de a investi în aceste cre­dite (P2P lending) și a câștigat grupa Scaleups a acceleratorului InnovX BCR, ediția 2021-2022, a început să lucreze la dosarul de autorizare în România, care odată ce va fi obținută îi va permite să acționeze pe teritoriul Uniunii Europene.

de Mirela Turlan , Editor Web 14.06.2022 · 18:56 2 min de citit și în ziarul tipărit

„Le-am solicitat reprezentanților ASF și o întâlnire ca să discutăm pe marginea acestui dosar și suntem bucuroși că am primit un răspuns cu deschidere din partea lor să discutăm pe marginea materialelor depuse“.

Fintech-ul Fagura din Republica Moldova, care a creat o platformă prin care oferă împrumuturi, dar și po­sibilitatea de a investi în aceste cre­dite (P2P lending) și a câștigat grupa Scaleups a acceleratorului InnovX BCR, ediția 2021-2022, a început să lucreze la dosarul de autorizare în România, care odată ce va fi obținută îi va permite să acționeze pe teritoriul Uniunii Europene. Pregătirea dosa­rului vine în contextul adoptării de către Guvernul României a proiectu­lui de lege privind crowdfundingul la în­ceputul acestei luni.

„Pe data de 2 iunie Guvernul României a aprobat acest proiect de lege prin care transpune în legislația națională acest mecanism de im­plementare a regulamentului euro­pean de crowdfunding. România avea obligația să facă acest lucru până în noiembrie 2021, deci avem o întâr­ziere destul de mare. Ne bucurăm că acum cel puțin acest proiect de lege a fost aprobat de Guvernul României, urmează etapa în care acest proiect va deveni lege după ce este aprobat și de Parlamentul României. Deci mai durează până când va intra în vi­goare“, a declarat în cadrul emi­siunii ZF IT Generation Tudor Darie, CEO și fondator al Fagura.

Citește și