ZF IT Generation. Start-up Update. Andrei Vasile, cofondator și CEO SanoPass: Intrarea MedLife ca acționar majoritar în companie a fost o decizie strategică. Am avut pe masă înainte o finanțare de la un VC. La începutul anului vom lansa pachete integrate
Start-up-ul local medtech SanoPass, care a construit o platformă prin intermediul căreia le oferă în prezent utilizatorilor acces la abonamente medicale și de fitness, va lansa la începutul anului viitor pachete integrate de servicii medicale, de fitness și de nutriție, aceasta fiind viziunea pe termen lung a companiei care rămâne aceeași și după recenta intrare în acționariat a gigantului MedLif…
♦ Businessul Sanopass va depăși un milion de euro anul acesta, ceea ce înseamnă o triplare a veniturilor față de 2021 ♦ Start-up-ul și-a propus să ajungă la peste 1.500 de clinici și 350 de săli de fitness partenere la finalul acestui an.
Start-up-ul local medtech SanoPass, care a construit o platformă prin intermediul căreia le oferă în prezent utilizatorilor acces la abonamente medicale și de fitness, va lansa la începutul anului viitor pachete integrate de servicii medicale, de fitness și de nutriție, aceasta fiind viziunea pe termen lung a companiei care rămâne aceeași și după recenta intrare în acționariat a gigantului MedLife. Acesta a devenit acționarul majoritar în SanoPass după cumpărarea integrală a participațiilor investitorilor în start-up – fondurile Cleverage Venture Capital (8%) și Founders Bridge (8%) și investitorii de pe SeedBlink (5%), plus o parte din participațiile acționarilor persoane fizice.
„Intrarea MedLife în acționariatul companiei noastre reprezintă de fapt o finanțare, doar că nu din partea unui VC (fond de investiții cu capital de risc – n. red.) așa cum se obișnuiește în lumea aceasta de start-up-uri și în finanțările de start-up-uri, ci din partea unui jucător strategic. Este foarte important de menționat faptul că chiar dacă noi am obținut această finanțare din partea unui partener strategic, SanoPass, în urma finalizării acestei tranzacții, va rămâne un business independent, iar echipa de management formată din mine și Delia Iliașa se va păstra ca până acum“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Andrei Vasile, cofondator și CEO în cadrul SanoPass. Până la intrarea MedLife în companie, el era acționarul majoritar al SanoPass cu o participație de 32%.
Citește și
2 min
Ramona Cornea
5 min
Bogdan Alecu
4 min
Rareș Udrescu