ZF IT Generation. Svilen Rangelov, Dronamics: Start-up-ul din Bulgaria care a construit o „dubă de livrare zburătoare“ cu capacitate de 350 kg și autonomie de 2.500 km: „Clienților cu rețele mari de magazine le-ar fi mai ieftin să transporte marfa cu dron
Dronamics, compania bulgărească care construiește drone cargo cu capacitate de 350 kg și autonomie de 2.500 km, susține că pentru clienții cu rețele mari de magazine zborul cu drona s-ar putea dovedi mai ieftin decât transportul rutier - dacă se iau în calcul costul stocurilor multiplicate în mai multe depozite și capitalul de lucru blocat.
♦ Dronamics pregătește primul zbor comercial din Europa cu drone cargo pentru a doua jumătate a anului 2026. Prima rută comercială va fi Sofia-Ruse, urmată de Sofia-București; rutele interne din România – București-Cluj, București-Timișoara – se pot acoperi dintr-un singur depozit în maximum două ore, potrivit companiei ♦ Pe lângă cargo, Dronamics a dezvoltat și o variantă pentru armată a platformei, care să genereze un „zid de drone“ al frontierelor europene: echipate cu radarele grupului german HENSOLDT, aparatele pot detecta o dronă Shahed de la 50 km.
Dronamics, compania bulgărească care construiește drone cargo cu capacitate de 350 kg și autonomie de 2.500 km, susține că pentru clienții cu rețele mari de magazine zborul cu drona s-ar putea dovedi mai ieftin decât transportul rutier – dacă se iau în calcul costul stocurilor multiplicate în mai multe depozite și capitalul de lucru blocat. Compania, care a acumulat peste 500 de zboruri de test și deține prima licență de operator de drone cargo din UE, vizează primele zboruri comerciale pe ruta Sofia-Ruse în a doua jumătate a acestui an, iar România este următoarea piață vizată pentru extindere.
„Chiar și când vorbim cu clienți care au rețele mari de magazine – strict pe baza faptului că nu mai trebuie să-și multiplice stocurile în mai multe locații – calculele arată că este de fapt mai ieftin să transporte marfa cu drona decât să o pună pe camion“, a declarat Svilen Rangelov, cofondator și CEO al Dronamics, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. El a mai vorbit despre proiect la emisiune în urmă cu 3 ani în contextul derulării unei runde de finanțare pe platforma SeedBlink.
Citește și
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan