ZF Live. Alin Trușcă, fondator, EVOhoreca: Amenajarea spațiilor HoReCa înseamnă circa 40% din portofoliu. Acum ne propunem să dezvoltăm proiecte mai puține, dar mai mari și nu doar în HoReCa
EVOhoreca, furnizor de soluții de amenajare în special pentru industria HoReCa, își diversifică portofoliul și se uită și către alte tipuri de businessuri, cum ar fi cabinetele medicale, saloanele de beauty sau spațiile office și mizează pe proiecte mai mari și mai puține.
Foto: Ziarul Financiar
♦ EVOhoreca activează în piața de amenajări încă din 2011 și a lucrat de-a lungul timpului cu hoteluri precum Hampton by Hilton din Iași, Double Tree Sighișoara, Alcor Hotel Mamaia, cu rețele de benzinării, dar s-a ocupat și cu amenjarea localurilor KFC sau a restaurantelor din rețeaua CityGrill, precum și de cantinele Continental sau Dacia ♦ În total, compania are peste 6.000 de spații amenajate în România și în alte 12 țări din Europa.
EVOhoreca, furnizor de soluții de amenajare în special pentru industria HoReCa, își diversifică portofoliul și se uită și către alte tipuri de businessuri, cum ar fi cabinetele medicale, saloanele de beauty sau spațiile office și mizează pe proiecte mai mari și mai puține. În prezent, proiectele pentru industria HoReCa reprezintă mai puțin de jumătate din portofoliu, precizează Alin Trușcă, fondatorul EVOhoreca, iar o nouă nișă pe care furnizorul de soluții de amenajare a mers este cea a cantinelor din incinta fabricilor.
„În momenul de față, HoReCa nu înseamnă mai mult de 40% din portofoliul companiei. Lucrăm B2B foarte mult, avem parteneriate cu birouri de arhitectură și design interior. Avem proiecte de amenajare de cantine pentru fabrici, cum ar fi Bosch, Continental, Renault sau Dacia. Am amenajat foarte multe cabinete medicale, dar și saloane de beauty sau spații office. Putem livra orice fel de proiect în acest moment. Avem circa 30 de proiecte simultane în patru țări în afară de România. În total, avem peste 6.000 de spații amenajate istoric în România și în alte 12 țări din Europa“, a spus acesta la emisiunea zilnică de business ZF Live.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan