zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Energie

ZF Live. Corina Truică, președintele Romatom, către companiile românești: Nuclearul revine în forță. Evaluați oportunitățile. Care este situația de la Cernavodă, unitățile 3 și 4, și SMR-urile de la Doicești

Energia nucleară traversează un moment important de revenire: astăzi, nu se mai discută dacă nuclearul are loc în mixul energetic european, ci cum se finanțează, cum se exportă și cum se reindustrializează în jurul lui. România, care nu a renunțat niciodată la această opțiune, se află acum într-o poziție avanta­joasă, subliniază Corina Truică, președintele Consiliului Director al Roma­tom, asocia…

de Cristina Bellu , Reporter 23.03.2026 · 20:34 2 min de citit

Energia nucleară traversează un moment important de revenire: astăzi, nu se mai discută dacă nuclearul are loc în mixul energetic european, ci cum se finanțează, cum se exportă și cum se reindustrializează în jurul lui. România, care nu a renunțat niciodată la această opțiune, se află acum într-o poziție avanta­joasă, subliniază Corina Truică, președintele Consiliului Director al Roma­tom, asociația industriei nucleare din România.

„Este un moment de revenire în forță a energiei nucleare, formulare venită inclusiv dinspre reprezentanții Statelor Unite. Este un moment de relansare oficială, pentru că în anii precedenți au existat clar pregătiri în acest sens“, a spus Corina Truică la emisiunea de business ZF Live.

Ea a participat recent la Summitul Energiei Nucleare de la Paris, unde un moment-cheie l-a reprezentat recunoaș­terea de către Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, faptului că aban­donarea energiei nucleare a fost o greșeală. „Dintr-un calcul, în ultimii 10–15 ani, Europa a pierdut capacități din nuclear mai mult decât a câștigat din solar. Deci scăderea nuclearului și volatilitatea sistemelor energetice au dus la această concluzie. Totuși, România a rămas consecventă strategiilor sale“, a subliniat Corina Truică.

Citește și