zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

ZF Live. Gabriel Mursa, profesor universitar de economie și istorie economică, Universitatea Alexandru Ioan Cuza: Nu există o logică de la cap la coadă a măsurilor fiscale, guvernul este disperat să facă rost de bani

Unele dintre noile măsuri fiscale anunțate de guvernul condus de Marcel Ciolacu nu au logică, uneori contrazic măsuri anterioare aplicate de stat, ceea ce sugerează că principalul motiv pentru care ele au fost propuse este că guvernul e disperat să facă rost de bani, crede Gabriel Mursa, profesor universitar de economie și istorie economică în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.

de Mirela Turlan , Editor Web 26.09.2023 · 20:41 2 min de citit și în ziarul tipărit
ZF Live. Gabriel Mursa, profesor universitar de economie și istorie economică, Universitatea Alexandru Ioan Cuza: Nu există o logică de la cap la coadă a măsurilor fiscale, guvernul este disperat să facă rost de bani

Foto: Ziarul Financiar

„În condițiile în care tu nu rezolvi de o manieră acceptabilă problema evaziunii fiscale, o creștere a taxelor și impozitelor efectiv reprezintă un stimulent suplimentar pentru evaziune fiscală, deci am foarte serioase îndoieli în ceea ce privește ținta pe care și-o propune guvernul.“

Unele dintre noile măsuri fiscale anunțate de guvernul condus de Marcel Ciolacu nu au logică, uneori contrazic măsuri anterioare aplicate de stat, ceea ce sugerează că principalul motiv pentru care ele au fost propuse este că guvernul e disperat să facă rost de bani, crede Gabriel Mursa, profesor universitar de economie și istorie economică în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.

„Spre exemplu, a crescut taxa pe valoarea adăugată la vânzarea panourilor fotovoltaice. În ultimii ani, guvernul însuși subvenționează vânzarea acestor panouri prin programul Casa Verde, deci guvernul îți dă o subvenție, iar acum îți crește taxa pe valoarea adăugată la acel produs, este de neînțeles. Un alt exemplu este că guvernul introduce o taxă pe zahăr, deci băuturile acelea carbogazoase care conțin zahăr, din rațiuni de sănătate ni se spune. În același timp, guvernul crește taxa pe valoarea adăugată la abonamentele care ne permit să avem acces la sălile de fitness, pur și simplu nu înțeleg în ultimă instanță ce urmărește guvernul. În principiu, eu intuiesc un singur lucru și anume că guvernul este disperat să facă rost de bani și încearcă să facă rost de oriunde poate. Nu există o logică de la cap la coadă a acestor măsuri fiscale“, a spus el în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Citește și