ZF Live. László Lorenzovici, Hospital Consulting: Doar cu bani nu poți gestiona un sistem de sănătate. Este nevoie de un management de sistem bine construit. Alocare de fonduri suplimentare nu este suficientă pentru a remedia aceste deficiențe
Sistemul de sănătate din România se confruntă cu un „munte de probleme“, iar simpla alocare de fonduri suplimentare nu este suficientă pentru a remedia aceste deficiențe.
Sistemul de sănătate din România se confruntă cu un „munte de probleme“, iar simpla alocare de fonduri suplimentare nu este suficientă pentru a remedia aceste deficiențe. În paralel, ar trebuie să existe un management bine definit, capabil să abordeze în mod structural nevoile fundamentale ale sistemului, precum organizarea eficientă, funcționarea corectă a mecanismelor de plată, motivarea reală a furnizorilor de servicii medicale, susține László Lorenzovici, director general al Hospital Consulting, companie specializată în analiza financiară a bugetelor spitalicești.
„Un obiectiv principal al guvernului ar trebui să fie stabilizarea situației actuale din sistemul de sănătate. Din măsurile propuse până acum, niciuna nu ne arată cum s-ar putea realiza acest lucru. Vorbim despre un munte de probleme. Unele aspecte pot fi rezolvate rapid, dar majoritatea necesită analiză, un set coerent de măsuri și un proces de implementare de cel puțin doi ani. Doar cu bani nu se pot rezolva problemele. Dublarea fondurilor nu rezolvă deficiențele sistemului“, a spus László Lorenzovici în cadrul emisiunii de business ZF live.
Un punct-cheie îl reprezintă diferența majoră care există între managementul de sistem și managementul de spital. Dacă la nivel de unități spitalicești, cel puțin cele aflate în subordinea autorităților locale, s-a dezvoltat o cultură managerială sub presiunea responsabilității financiare, în schimb, la nivel de sistem lipsește cu desăvârșire o gândire strategică.
Citește și
1 min
Vali Pencu
3 min
Catalina Apostoiu
1 min
Bogdan Cojocaru