ZF Live. Lupta pentru mediu. Constantin Damov, președinte Green Group: În zona deșeurilor de ambalaje de plastic colectăm foarte puțin și reciclăm foarte puțin. Reciclarea deșeurilor și „înverzirea orașelor“ este o problemă de viață și de moarte pentru R
Stadiul în care se află România în momentul de față, în ceea ce privește colectarea deșeurilor și reciclarea lor, este sub așteptările și dorințele existente la nivel național.
Stadiul în care se află România în momentul de față, în ceea ce privește colectarea deșeurilor și reciclarea lor, este sub așteptările și dorințele existente la nivel național. Constantin Damov, președinte al Green Group, consideră că țara este cu mult în urmă față de ce se întâmplă la nivel european, mai ales din perspectiva colectării și reciclării deșeurilor de ambalaje de plastic.
Totodată, acesta susține că toate sistemele de colectare își dovedesc ineficiența la majoritatea deșeurilor, ceea ce face ca gradul de reciclare să rămână sub 10% în România. Acest lucru va putea fi schimbat odată cu implementarea sistemului garanție-returnare, pe care el îl consideră mult mai eficient decât orice alt sistem de colectare separată.
„Din păcate, în zona deșeurilor de ambalaje de plastic suntem încă în urmă față de ce ne-am dori și față de ce se întâmple la nivel european. Colectăm foarte puțin și reciclăm foarte puțin. Urmărim sistemul de garanție-returnare cu atenție pentru că el va schimba dramatic piața din România. Va fi un instrument nou mult mai eficient decât orice sistem de colectare separată. Va costa ceva mai mult implementarea, dar efectele lui, în toate țările în care a fost implementat, sunt spectaculoase, de peste 95% grad de colectare a ceea ce s-a pus pe piață. Este nevoie de o perioadă de timp de implementare a echipamentelor și a logisticii, dar totul depinde de cât de repede apare această hotărâre de guvern, pentru că a doua zi, producătorii ar trebui să se mobilizeze și să înceapă implementarea. Acest sistem este o răspundere extinsă a producătorilor, adică ei trebuie să răspundă pentru produs și în momentul în care el a devenit deșeu“, a declarat Constantin Damov, președinte al Green Group, în cadrul emisiunii online de business ZF Live.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca