zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

ZF Live. Marcel Boloș, ministrul finanțelor: Bruxellesul a transmis României o traiectorie de reducere a deficitului bugetar pe o perioadă de patru sau șapte ani, de la 6,9% din PIB în 2024 „Este o nouă procedură de deficit excesiv”

Marcel Boloș, ministrul finanțelor, a explicat la ZF Live, emisiune susținută de Orange Business, că executivul european a transmis României o traiectorie de rectificare a deficitului bugetar pe o perioadă de patru sau șapte ani, care pornește de la un…

de Răzvan Botea , Reporter 10.07.2024 · 17:46 2 min de citit
ZF Live. Marcel Boloș, ministrul finanțelor: Bruxellesul a transmis României o traiectorie de reducere a deficitului bugetar pe o perioadă de patru sau șapte ani, de la 6,9% din PIB în 2024 „Este o nouă procedură de deficit excesiv”

Foto: Ziarul Financiar

Marcel Boloș, ministrul finanțelor, a explicat la ZF Live, emisiune susținută de Orange Business, că executivul european a transmis României o traiectorie de rectificare a deficitului bugetar pe o perioadă de patru sau șapte ani, care pornește de la un deficit bugetar de 6,9% din PIB în 2024. Nu este încă o decizie agreată oficial cu Comisia Europeană, dar ministrul a spus că, în termeni practici, este vorba de o nouă procedură de deficit excesiv.

„Avem o traiectorie de ajustare a deficitului bugetar pe care Comisia Europeană a transmis-o țării noastre pe data de 21 iunie, care pornește de la o un deficit de 6,9% din PIB în 2024 și sunt două scenarii unul cu 7 ani și altul cu 4 ani, în care într-un scenariu avem o ajustare de 1,2% din PIB de realizat pe an și un scenariu cu 0,7% din PIB pe an”, a spus Marcel Boloș la ZF Live.

România este în procedură de deficit excesiv din 2020 și, inițial, planul agreat de guvernele anterioare prevedea o reducere a acestuia graduală, până la 3% din PIB în 2024. Cu toate acestea, crizele suprapuse din perioada amintită au adus deficite bugetare pentru mai multe state membre, astfel că procedurile de reducere a deficitului bugetar au fost renegociate. Ținta inițială a guvernului era de un deficit de 5% din PIB în 2024.

Citește și