zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

ZF Live. Mihai Filip, CEO și fondator, Oves Enterprise: Construcția de fabrici de drone pentru apărare ar trebui să devină o prioritate națională în România. Realitatea este că dronele au devenit o componentă esențială în conflicte, ne-o arată situația di

România ar trebui să analizeze atent ce se întâmplă în conflictul de la graniță dintre Rusia și Ucraina și să facă din dezvoltarea de drone pentru industria de apărare o prioritate națională – pentru că aceste echipamente s-au dovedit a fi o componentă esențială în conflicte iar capacitatea de a dezvolta și de a opera la scară mare aceste mici echipamente de zbor va juca o importanță vitală.

de Vali Pencu , Colaborator 11.05.2025 · 17:51 2 min de citit și în ziarul tipărit
ZF Live. Mihai Filip, CEO și fondator, Oves Enterprise: Construcția de fabrici de drone pentru apărare ar trebui să devină o prioritate națională în România. Realitatea este că dronele au devenit o componentă esențială în conflicte, ne-o arată situația di

Foto: Ziarul Financiar

♦ Bucureștiul ar trebui să reducă urgent și birocrația care ține pe loc industria dronelor, pentru că dacă aștepți doi ani un aviz nu poți progresa sau ține pasul cu evoluțiile globale, spune antreprenorul din Cluj.

România ar trebui să analizeze atent ce se întâmplă în conflictul de la graniță dintre Rusia și Ucraina și să facă din dezvoltarea de drone pentru industria de apărare o prioritate națională – pentru că aceste echipamente s-au dovedit a fi o componentă esențială în conflicte iar capacitatea de a dezvolta și de a opera la scară mare aceste mici echipamente de zbor va juca o importanță vitală.

„Ce nu s-a înțeles încă foarte bine aici este că viitorul război va fi cu drone și în momentul de față noi nu avem nicio companie puternică care să facă drone în România. În locul autorităților din România aș face o prioritate din asta, adică trebuie neapărat să facem cât de repede fabrici de drone, să putem produce zeci de mii de drone pe lună“, a declarat în cadrul emisiunii de business ZF Live Mihai Filip, CEO și fondator, Oves Enterprise – companie românească activă în domeniul soluțiilor software pentru apărare, aerospațial și securitate cibernetică. Firma din Cluj a dezvoltat Nemesis AI, o soluție de inteligență artificială destinată companiilor de securitate și apărare.

Citește și