ZF Live. Mihai Matei, președintele ANIS: Facilitățile fiscale din IT au calitatea de a poziționa România ca jucător regional și atrage și investiții. Fără facilitățile fiscale România devine necompetitivă în regiune
Eliminarea facilităților fiscale pentru angajații din industria de IT&C, măsură discutată în guvern, ar transforma România într-o țară necompetitivă în regiune și ar avea un impact economic negativ, consideră Mihai Matei, președintele Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS).
♦ „Industria de IT&C din România este preponderent bazată pe outsourcing, dar eu cred că suntem într-o fază inițială a tranziției către o economie bazată pe inovare, pe produs. În momentul în care aplici o măsură din asta cu prag, ce faci este că penalizezi exact oamenii foarte calificați, deci o să facem outsourcing“.
Eliminarea facilităților fiscale pentru angajații din industria de IT&C, măsură discutată în guvern, ar transforma România într-o țară necompetitivă în regiune și ar avea un impact economic negativ, consideră Mihai Matei, președintele Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS). În prezent, persoanele care prestează activități în domeniul tehnologiei informației nu plătesc impozitul pe venit de 10%, dar plătesc CAS (contribuția la pensie) și CASS (contribuția de asigurare socială de sănătate) pe suma întreagă din salariu. Măsura scutirii de impozit pe venitul din salarii a fost introdusă prima dată în România în 2001.
„Fără aceste facilități fiscale România devine necompetitivă în regiune. Spre exemplu, Polonia are un set de facilități extrem de favorabile companiilor de IT și sunt lideri în regiune. Fără aceste facilități noi renunțăm la această poziție de lider emergent, să spun. Avem ca și competitori Polonia, Ucraina, Cehia, iar noi devenim necompetitivi în regiune. Industria de IT&C din România este preponderent bazată pe outsourcing, dar eu cred că suntem într-o fază inițială a tranziției către o economie bazată pe inovare, pe produs. În momentul în care aplici o măsură din asta cu prag, ce faci este că penalizezi exact oamenii foarte calificați, deci o să facem outsourcing“, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live Mihai Matei.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile