ZF Live. Radu Georgescu, managing partner la CFO Network: 1 milion de români, printre care și investitori la Bursă, trebuie să depună Declarația Unică până pe 25 mai 2021
În 2021, peste un milion de români trebuie să depună Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale, iar printre aceștia se numără persoanele fizice autorizate (PFA), cei care încasează dividende sau chirii, dar și cei care vând acțiuni sau cei care încasează dobânzi din depozitele bancare.

Totodată, o modificare adusă declarației unice în acest an este extinderea termenului de depunere și de plată, acesta fiind acum 25 mai, în timp ce anul trecut declarațiile puteau fi depuse și plățile achitate doar până la 15 martie, explică Radu Georgescu, managing partner la CFO Network. În plus, în prezent, salariul minim brut este de 2.300 de lei, cu 70 de lei mai mult decât în anul precedent. Cei care au încasat dividende în 2020, peste plafonul de 26.600 de lei, trebuie să plătească CASS de 10% din salariul minim.
Totodată, ei pot încasa dividende de orice sumă, dar dacă sunt peste plafonul stabilit, plătesc contribuția la sănătate. În situația în care un astfel de contribuabil estimează că în 2021 va lua un dividend care ar putea depăși plafonul, mai adaugă Georgescu, el trebuie să completeze în declarație ca având un venit estimabil, urmând ca regularizarea să fie făcută anul viitor.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca